Explozie la magistrala de gaz Călimănești. Patru oameni, carbonizați
Autorităţile din Vrancea au activat, în noaptea de miercuri spre joi, Planul Roşu de Intervenţie, după ce un incendiu a cuprins o magistrală de gaz. Patru muncitori au murit, iar alți cinci muncitori ai firmei care lucrează la construcţia autostrăzii au fost răniţi, informează News.ro. Incendiul a fost lichidat, dar pompierii rămân în stare de alertă. Cel puțin 4 persoane au murit, iar alte 5 au fost transportate în stare gravă la spital.
Elicoptere SMURD de la București și Galați au intervenit pentru a transporta răniții.
„Am fost solicitaţi să intervenim la o explozie urmată de incendiu, pe şantierul Autostrăzii Moldova, în dreptul localităţii Călimăneşti (…) În urma evemomentului, din nefericire au fost descoperite patru victime carbonizate”, au transmis oficialii ISU Vrancea.
Sursa citată a precizat că victimele sunt angajaţi ai societăţii care execută lucrări la autostradă.
La faţa locului sunt 6 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 1 autospecială transport personal şi victime multiple, 4 ambulanţe SMURD şi 2 autospeciale de stingere de la SVSU Mărăşeşti.
De asemenea, sunt 5 ambulanţe SAJ, echipaje de poliţie şi jandarmi.
„Poliţişti rutieri şi de ordine publică acţionează pe Drumul Naţional 2 E 85 şi arterele secundare, între Călimăneşti şi Mărăşeşti, pentru fluidizarea traficului şi asigurarea unui perimetru de siguranţă, în urma producerii unui incendiu în apropiere de localitatea Călimăneşti”, au transmis şi reprezentanţii IPJ Vrancea.
Niciun cuvânt nu poate alina pierderea persoanelor dragi, a spus, joi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, după explozia urmată de incendiu de pe Autostrada A7, în Călimănești, județul Vrancea, în care au murit patru oameni și cinci au fost răniți.
„În momente de grea încercare, niciun cuvânt nu poate alina pierderea persoanelor dragi. În urma accidentului de pe șantierul autostrăzii A7, în care și-au pierdut viața 4 muncitori, transmit sincere condoleanțe familiilor îndurerate”, a transmis ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a precizat că a fost și este în permanentă legătură cu constructorul Autostrăzii Moldovei și cu autoritățile care au intervenit la locul tragediei.
Patru oameni au murit și cinci au fost răniți, în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Călimănești, județul Vrancea, după o explozie urmată de incendiu la magistrala de gaz din zona Autostrăzii A7. Victimele erau angajați ai societății care executa lucrările la Autostrada Moldovei.
Explozia care a omorât 4 muncitori și a rănit alți 5 a survenit după ce muncitorii care efectuau lucrări de construcţie pe şantierul Autostrăzii Moldovei (A7), în dreptul localității Călimănești, ar fi atins o conductă veche de gaz care nu mai figura în evidențele autorităților, conform unor surse apropiate anchetei.
Explozia urmată de incendiu ar fi avut loc pe șantierul Autostrăzii Moldovei la lotul 1 Focșani – Bacău, în momentul în care muncitorii lucrau la compactarea balastului stabilizat. „În zona respectivă nu figura nicio conductă de gaz, iar cei de la Transgaz au fost acolo recent și au spus și ei același lucru”, spun sursele citate. Muncitorii ar fi atins astfel accidental o conductă abandonată din anii ’70.
ISU Vrancea a transmis că explozia urmată de incendiu s-a produs „din cauza fisurării magistralei de transport gaze naturale și apariția scânteilor mecanice, urmare a executării lucrărilor pe șantierul autostrăzii A7”.
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol transmite condoleanţe familiilor victimelor exploziei de pe şantierul Autostrăzii Moldova, soldată cu moartea a patru persoane şi cu rănirea altor 5, remarcând că „încă o dată se dovedeşte că meseria de constructor este grea şi presupune riscuri”.
„Transmit condoleanţe familiilor constructorilor care şi-au pierdut viaţa în explozia de gaze care a avut loc în această noapte pe şantierul lotului 1 al Autostrăzii Focşani-Bacău. Totodată, doresc însănătoşire grabnică celor care au fost răniţi în acest accident. Încă o dată se dovedeşte că meseria de constructor este grea şi presupune riscuri”, a scris Cristian Pistol pe Facebook.
Autorităţile din Vrancea au activat, în noaptea de miercuri spre joi, Planul Roşu de Intervenţie, după ce un incendiu a cuprins o magistrală de gaz, pe şantierul Autostrăzii Moldova. Patru muncitori ai firmei care lucrează la construcţia autostrăzii au murit, iat alţi cinci au fosr răniţi.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea a fost anunţat despre incidentul de la Călimăneşti, în jurul orei 1.00, prin sistemul 112, acolo fiind direcţionate mai multe echipaje de poliţie. Astfel, poliţişti rutieri şi de ordine publică au acţionat pe Drumul Naţional 2 (E 85) şi arterele secundare, între Călimăneşti şi Mărăşeşti, pentru fluidizarea traficului şi asigurarea unui perimetru de siguranţă.
„La locul producerii, din cursul nopţii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Vrancea, se află o echipă complexă formată din ofiţeri specialişti – Serviciul Investigaţii Criminale şi criminalişti care efectuează cercetarea la faţa locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. În această cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă precum şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, a arătat, joi, sursa citată.
Compania Transgaz, cea care deține conducta de gaze de pe șantierul Autostrăzii Moldovei, unde a avut loc o explozie azi noapte, lansează acuzații grave la adresa constructorului. Transgaz arată că firma care efectuează lucrările de construcție nu a respectat avizul de amplasament și nici nu avea autorizație de relocare/înlocuire a conductei de gaz.
„În noaptea de 21 septembrie 2023, în județul Vrancea, în jurul orei 01:15, pe conducta de transport gaze naturale Dn800 Șendreni-Onești, în zona localității Călimănești, la kilometrul 93+328 față de SCV Șendreni, respectiv kilometrul 52+174 față de NT Onești s-a produs un incident tehnic major cu foc ,în timpul execuției lucrărilor la autostrada A7 Moldova (Focșani -Bacău). Menționam faptul că, constructorul lucrărilor nu a respectat prevederile Avizului de amplasament nr. 219/2197/04.01.2021 emis de SNTGN Transgaz SA pentru lucrarea „Autostrada Focșani -Bacău (inclusiv rețele de utilități) cu amplasamentul pe teritoriul județului Vrancea”, acesta nedeținând avizul CTE din partea SNTGN Transgaz SA pentru proiectul tehnic de relocare/înlocuire a conductei de gaz intersectată de proiect. Reprezentanții Transgaz s-au deplasat imediat la fața locului, au întreprins toate măsurile tehnice necesare pentru stingerea flăcării, izolarea conductei de transport gaze naturale, eliminând oricealte riscuri pentru viața umană și mediul înconjurător. Nu au fost afectați furnizori sau consumatori de gaze naturale, SNTGN Transgaz SA luând toatemăsurile tehnice necesare pentru asigurarea alimentării cu gaze naturale a zonei. SNTGN Transgaz SA transmite condoleanțe familiilor și apropiaților celor care și-au pierdut viațaîn acest incident.”, arată un comunicat Transgaz.