Forțele Navale: Fregata „Regele Ferdinand” participă la Operația EUNAVFOR MED IRINI din Mediterana

Fregata „Regele Ferdinand” – 221 a plecat luni, 5 mai, din portul militar Constanța pentru a participa, până la jumătatea lunii iunie, în Marea Mediterană, la Operația EUNAVFOR MED IRINI, desfășurată sub egida Uniunii Europene, anunță Forțele Navale Române.

În cele peste 40 de zile de misiune, fregata Forțelor Navale Române va face parte din gruparea navală a operației, alături de nave partenere din Franța, Grecia și Italia, și va avea un rol esențial în sprijinirea respectării embargoului asupra armelor impus Libiei, prin rezoluțiile Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU).

Operația EUNAVFOR MED IRINI, succesoare a Operației SOPHIA, a fost lansată în urma deciziilor luate la Conferința de la Berlin din anul 2022, având ca scop crearea condițiilor necesare pentru încetarea permanentă a conflictului din Libia și pentru restabilirea păcii în bazinul mediteraneean.

Aceasta este cea de-a patra participare a României la Operația EUNAVFOR MED IRINI, fiind reflectat angajamentul ferm al țării noastre față de eforturile Uniunii Europene de promovare a securității și stabilității regionale.

Fregata „Regele Ferdinand” – 221 este comandată de comandorul Florian Tudorașcu și are la bord un echipaj format din 240 de militari, iar pregătirea echipajului, dotările actuale ale navei și experiența acumulată în misiunile internaționale anterioare garantează îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru această operație.

Marș de instrucție pe Dunăre

Monitorul 45 „Mihail Kogălniceanu” și vedeta blindată 178 „Smârdan” din cadrul Flotilei Fluviale execută, în perioada 5 – 15 mai, cu echipaje formate din 29, respectiv 27 de militari, precum și cu 15 aspiranți, absolvenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” – promoția 2024, un marș de instrucție pe Dunăre. Scopul acestuia constă în creșterea nivelului de instruire al personalului ambarcat și actualizarea bazelor de date privind navigația și infrastructura critică.

În cadrul marșului, navele fluviale vor staționa la cheu în porturile Giurgiu (6 mai), Calafat (8 mai), Moldova Veche (10 mai), Orșova (11 mai) și Corabia (13 mai), unde marinarii militari vor organiza activități de promovare a Forțelor Navale și a carierei militare.

Vizitatorii vor avea oportunitatea de a interacționa cu militarii și de a primi informațiile necesare cu privire la instituțiile militare de învățământ de marină. De asemenea, echipajele navelor vor prezenta capabilitățile și misiunile specifice ale Flotilei Fluviale, pe care aceasta le execută în zona de responsabilitate.

Informațiile cu privire la intervalele orare de vizitare a standurilor de reprezentate vor fi comunicate în timp util pe pagina oficială de Facebook a Forțelor Navale Române.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *