Furt de proporții la Garda de Coastă, la instigarea șefului DNA Constanța: Sute de kilograme de tutun din corpurile delicte, „evaporate” – Abagiu a golit „din pix” containerul de probe din Port

Operațiunea din luna mai 2024 de confiscare a unui container cu tutun de narghilea din Portul Constanța, marfă aparținând omului de afaceri Stelian Tocia, s-a transformat într-unul dintre cele mai grave scandaluri de integritate din cadrul structurilor de ordine publică din zona litoralului. Astăzi dezvăluim o rețea de complicități administrative și acoperiri instituționale ce ridică semne serioase de întrebare asupra modului în care sunt gestionate corpurile delicte și dosarele penale de mare amploare din Portul Constanța, terenul de joacă de mai mulți ani al actualului procuror șef al DNA Constanța, Vasile Abagiu.
Primele suspiciuni au apărut la nivelul Serviciului de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și Transfrontalieră (SPCMIT) din cadrul Gărzii de Coastă. Potrivit informațiilor din anchetă, consumul de tutun pentru narghilea este o obișnuință în rândul cadrelor din această structură, inclusiv pe durata misiunilor operative. Tentația s-a concretizat direct în momentul în care marfa confiscată de la Tocia a ajuns sub controlul polițiștilor de frontieră. Gravele nereguli au ieșit la iveală în momentul în care gestionarul Camerei de Corpuri Delicte a revenit din concediu și a efectuat recepția containerului depozitat în rastelul de probe. La inventariere, acesta a constatat că din încărcătura confiscată lipseau aproximativ 600 de kilograme de… CITEȘTE CONTINUAREA!

