Gestul criminal al unui tată din Bistrița: Și-a închis soția și cei trei copii în casă, apoi a dat foc locuinței

Un bărbat de 42 de ani din Nepos, județul Bistrița-Năsăud, a aruncat astăzi benzină în camera în care se aflau soția și cei trei copii, după care a incendiat-o. Se pare că incidentul a avut loc pe fondul unor neînțelegeri cu soția sa. Bărbatul, soția și unul dintre copii au suferit arsuri.

Un bărbat de 42 de ani este cercetat de polițiștii din Bistrița-Năsăud după ce, luni, ar fi aruncat cu benzină într-o încăpere în care se aflau soția lui și cei trei copii ai lor și le-a dat foc. Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi incendiat soția.

Din primele verificări rezultă că, pe fondul unor neînțelegeri cu soția, bărbatul de 42 de ani ar fi aruncat cu benzină în interiorul încăperii unde se aflau soția și cei 3 copii, după care ar fi dat foc. Soția, bărbatul și unul dintre copiii care se aflau în încăpere au suferit arsuri, fiind investigați de către echipajele medicale.

La fața locului a ajuns patrula de la secția rurală, fiind trimisă și grupa operativă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale. În funcție de aspectele ce vor fi stabilite la fața locului, se vor dispune și alte măsuri”, a transmis Poliția Bistrița-Năsăud.

A fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, raportat la tentativa la infracțiunea de omor calificat. La fața locului un echipaj de pompieri cu autospeciala de stingere a incendiilor, două echipaje de prim ajutor SMURD, autospeciala de transport victime multiple și două elicoptere SMURD.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *