Gorghiu (Justiție) anunță o nouă „captură”: Doi frați care duceau minore la prostituție în Occident, aduși în țară

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă, sâmbătă, că doi fraţi, condamnaţi la închisoare pentru trafic de persoane, de minori şi proxenetism, au fost aduşi în ţară din Olanda. Alina Gorghiu anunţă, sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că au fost aduşi în ţară, din Olanda, doi fraţi care au fost condamnaţi la închisoare pentru trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism:

„Ştiţi ce face un proxenet? Te obligă să practici prostituţia şi câştigă banide pe urma ta. Pe scurt, sunt nişte ticăloşi!”, afirmă ministrul Justiţiei.

Alina Gorghiu precizează că cei doi sunt Cociaş Petre Ioan, condamnat la 9 ani şi 4 luni de închisoare, şi Cociaş Viorel Marian, condamnat la 5 ani şi 4 luni de închisoare. Cei doi făceau parte dintr-o grupare care a obligat tinere să se prostitueze în Germania şi Austria, între victime fiind şi minore.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *