Gorghiu (Justiție), despre situația de la Judecătoria Mangalia: „Nu poți să te faci că nu există controverse. Mi-aș fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice semn de întrebare”

Eu mi-aș fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire a publicului, spune ministrul Justiției, Alina Gorghiu, după ce CSM a stabilit că nu o suspendă din funcție pe judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu.

„În primul rând, trebuie să precizez că decizia de ieri (miercuri – n.r.) a aparținut secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM. Ministrul nu e parte a acestei secții. Nu am niciun fel de atribuție în toată această procedură. Secția a analizat dosarul și a decis ca judecătoarea din dosarul Pascu să nu fie suspendată până la finalizarea procedurii disciplinare, chiar dacă Inspecția Judiciară a transmis acel raport prin care propunerea suspendarea doamnei judecător până la finalizarea acțiunii disciplinare”, spune Alina Gorghiu.

Ea precizează că dosarul penal e în continuare în procedură și, de asemenea, că acțiunea disciplinară se derulează.

„Acum, în calitate de ministru, am o obligație de rezervă, pe care nu pot să o încalc, nu pot să mă pronunț cu privire la dosar, nu am voie să mă pronunț cu privire la probele din dosasr. Însă, am spus nu o dată, ci de fiecare dată când a venit vorba de acest caz și de alte cazuri cu aceeași încărcături, că nu poți să te faci că nu există controverse și semne de întrebare cu privire la procedură. Eu mi-aș fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire a publicului. Sigur, Justiția nu se face la televizor, nu se face în stradă, ci în instanțe. În același timp, avem obligația să ascultăm care sunt nemulțumirile cetățenilor și să încercăm să dăm răspunsuri. Rămâne să evalueze fiecare dacă decizia de ieri a fost înțeleaptă sau nu. Din punctul meu de vedere, fiecare acțiune, decizie a CMS, a ministerului trebuie să ajute la creșterea încrederii în Justiție, și nu la o și mai mare nemulțumire as cetățenilor. Vom vedea care va fi evoluția în acest dosar, dar, repet, îmi doresc tare mult să contribuim la creșterea increderii în justiție, nu la a pune încă o sămânță în grădina neîncrederii”, încheie Gorghiu.

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, propunerea formulată de Inspecția Judiciară privind suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care instrumentează dosarul lui Vlad Pascu, șoferul implicat în accidentul mortal din 2 Mai.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *