Guvernul investește peste 50 de milioane de euro în Poliția Capitalei

Sediul Poliției Capitalei a fost expertizat în anul 2004, raportul constatând că această clădire, amplasată în Calea Victoriei, nu satisface cerințele fundamentale la seism, respectiv siguranța vieții. În 2008, a fost demarat un proces de consolidare și modernizare a clădirii, care însă s-a prelungit până în anul 2020, timp în care s-au realizat doar 30% din reparațiile necesare.

Pentru finalizarea lucrărilor de consolidare și reamenajare a fost nevoie să treacă 20 de ani. Abia în 2024 Guvernul a decis să aloce 273 de milioane de lei, cu tot cu TVA, pentru realizarea și finalizarea acestui obiectiv de investiții. Sediul Poliției Capitalei va fi refăcut integral în următorii trei ani, arată jurnalul.ro.

Conform Notei de Fundamentare care stă la baza emiterii acestei Hotărâri de Guvern, imobilul în cauză, situat în Calea Victoriei nr. 19, este o construcție edificată în două etape. Prima dată, în anul 1866, peste casa baronului Meitani, a fost realizată o construcție extinsă pe orizontală. Apoi, între anii 1935 și 1937, în a doua etapă de construire, au fost adăugate cinci etaje, prin realizarea unei suprastructuri de tip fagure din beton armat.

În urma expertizării tehnice din anul 2004, „construcția a fost încadrată în clasa de risc seismic RsII”. „Întrucât imobilul nu îndeplinea condițiile de rezistență, fiind insuficient nivelul de performanță adecvat siguranței la eventualele solicitări seismice semnificative și pentru că nu satisfăcea cerințele fundamentale la seism, respectiv siguranța vieții, clădirea a fost inclusă în Programul de punere în siguranță a imobilelor aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne”, se arată în documentul citat.

Astfel, în anul 2005, în urma unei proceduri de achiziție publică, s-a realizat un proiect tehnic pentru consolidarea și modernizarea sediului Poliției Capitalei. Prin aprobarea Hotărârii de Guvern 105/2008, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a încheiat un contract pe cinci ani, contract prelungit până la data de 29 iulie 2020, în baza căruia au fost executate lucrări de consolidare reprezentând un procent de 30,3 la sută din necesar.

Ulterior, s-a procedat la expertizarea restului rămas de executat din aceste lucrări, în vederea finalizării lucrărilor de consolidare și de modernizare. Cu acest prilej, s-a constatat că finisajele interioare și exterioare ale tencuielilor existente au ajuns într-o avansată stare de degradare.

Spre exemplu, așa cum rezultă din Nota de Fundamentare, au fost constatate exfolieri ale tencuielilor existente, eflorescențe și săruri, microorganisme la unii pereți, pete umede la nivelul pereților subsolurilor, infiltrații de ape meteorice la plăcile de sub curțile interioare și alte degradări semnificative.

Conform documentului citat, trebuie realizate lucrări esențiale de reamenajare a spațiului. Spre exemplu, la Subsolul 2 se intenționează a se amenaja un garaj cu dispecerat, mai multe spații tehnice și grupuri sanitare. La Subsolul 1 se dorește să fie amenajate spații tehnice, vestiare, spații de depozitare și trei birouri pentru psihologi.

La parterul clădirii se va amenaja o registratură cu sală de așteptare, vor exista mai multe birouri și o sală pentru conferințe de presă. Iar la etajul 1 vor fi amenajate birourile de comandă, săli de ședințe și videoconferințe, precum și mai multe spații tehnice.

Etajul al doilea va cuprinde, conform acestui proiect, birouri pentru structurile de poliție, săli de ședințe și o cameră tehnică. Etajele 3, 4 și 5 vor fi destinate exclusiv amenajării unor birouri. Etajul 6 va deveni „bloc alimentar”, cu sală pentru servirea mesei. Tot aici va fi amenajată o zonă pentru recreere, birouri și vestiare.

Durata pentru proiectarea acestor lucrări este estimată la 6 luni, potrivit Notei de Fundamentare semnată de ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, și de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, notă avizată de Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.

La 11 ianuarie 2024, la 20 de ani de la constatarea degradărilor, Guvernul a adoptat HG 14/2024, pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Consolidarea și modernizarea sediului central al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București”. Potrivit acestui document, a fost aprobat proiectul, iar investiția se va face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii. Se mai precizează că Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, va răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate.

Executivul a stabilit o valoare totală a acestei investiții de 273.392.000 de lei cu tot cu TVA, din care valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Național de Construcții de Interes Public, se ridică la 252.617.000 de lei cu TVA, iar valoarea finanțată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, este de 20.775.000 de lei. Investiția este defalcată pe trei ani. Astfel, în primul an se vor aloca 77.117.000 de lei, în al doilea an se vor aloca 84.611.000 de lei, iar în al treilea an se vor aloca 92.966.000 de lei.Printre degradările cele mai importante, raportul de expertiză evidențiază că cea mai reprezentativă zonă a sediului Poliției Capitalei, din punct de vedere arhitectural, este intrarea monumentală din Calea Victoriei. Aici, există picturi murale, coloane de stucco-marmură și elemente decorative din metal, singurele care mai amintesc de o clădire cu istorie veche, însă care sunt în stare avansată de degradare. S-au identificat diferite forme de degradare la nivelul coloanelor sau al pilaștrilor de stucco-marmură, precum și la nivelul pereților.

Pictura murală este executată de Sabin Bălașa în zona de oglindă a tavanului, iar pe zona de scafă este reprezentată o pictură murală figurativă specifică pentru sfârșitul de secol XIX – începutul de secol XX. Acest ansamblu pictural prezintă multe fenomene de degradare. Finisajele exterioare existente sunt în parte cele originale din perioada anului 1946, însă tencuielile de la fațade sunt exfoliate și desprinse, în special la fațada principală din Calea Victoriei. La fațadele curților interioare s-a constatat existența unor exfolieri locale ale tencuielii, prezența unor pete rezultate în urma scurgerii apelor meteorice și a unor alge și ciuperci. Tâmplăria exterioară din lemn a fost demontată în parte, între 2008 și 2020, iar cea rămasă se află într-o stare avansată de degradare.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *