Incendiu puternic în București: Un „Dorel” a aruncat petarde într-o parcare
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de luni spre marți, la o mașină, apoi s-a extins la alte trei autoturisme. Nu au fost raportate victime, informeaza Mediafax. Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 23 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, marți, în jurul orei 01.00, cu privire la faptul că, într-o parcare din Sectorul 3, a izbucnit un incendiu, care se manifestă asupra unor autoturisme.
Mai multe echipaje de pompieri au lichidat incendiul, cauza probabilă transmisă fiind un scurtcircuit la una dintre mașini. În urma evenimentului au fost produse doar pagube materiale, acesta extinzându-se la alte trei mașini din proximitate, fără a exista victime.
Cercetările polițiștilor sunt continuate de către polițiști din cadrul Secţiei 23 Poliţie, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugerea din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.