Incendiu violent în Portul Constanța. Pompierii s-au luptat peste patru ore cu flăcările
Un incendiu violent a izbucnit în această dimineață în Portul Constanța. Pompierii au intervenit de urgență într-o zonă în care sunt depozitate deșeuri de fier vechi. Din fericire nu au fost victime, însă cantitatea de deșeuri feroase care a ars în incendiu este una foarte mare. Focul a izbucnit în jurul orei 1, dar pompierii s-au luptat cu flăcările și fumul până dimineață, mai bine de patru ore.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 6:30. Nu a existat pericolul extinderii incendiului la vreo navă acostată la cheu sau la alte utilaje depozitate în zona respectivă.
Două autospeciale de stingere de la ISU Dobrogea cu 20 de pompieri dar și două autospeciale SMURD au ajuns la fața locului. Pompierii militari au luptat cu flăcările mai bine de patru ore dar, în cele din urmă, au reușit să lichideze incendiul.
Astăzi, urmează să se stabilească și cauzele pentru că nu se știe cu exactitate de la ce a izbucnit acest incendiu, însă se ia în calcul inclusiv neglijența.