Incendiul de la Ferma Dacilor: Primarul de la Gura Vadului, dus cu mandat la audieri
Primarul comunei prahovene Gura Vadului, Nicolae Marius Sora, a fost dus, miercuri, cu mandat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pentru audieri în dosarul deschis de anchetatori în urma incendiului de la Ferma Dacilor, informează Agerpres.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că la audieri au fost duşi şi fostul primar al comunei, precum şi o funcţionară de la Urbanism. Potrivit anchetatorilor, demersurile şi măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” a Fermei Dacilor au fost realizate cu încălcarea legii.
„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2016 – 26.12.2023, în realizarea obiectului de activitate şi în interesul societăţii comerciale, ca urmare a demersurilor factorilor decizionali din structura de conducere (respectiv a administratorului statutar şi a celor doi administratori în fapt), societatea comercială a funcţionat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea activităţii de ‘cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată’, desfăşurate la sediul social din comuna Gura Vadului, sat Tohani, nr. 76B, jud. Prahova. Astfel, construcţia corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire”, se arată într-un comunicat transmis anterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Totodată, demersurile şi măsurile dispuse pentru ”intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcţii, se arată în comunicatul Parchetului.
Potrivit acestuia, unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare, şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu.
Anchetatorii spun că situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26 decembrie 2023, în jurul orei 5,45, a incendiului ce a condus la distrugerea imobilului şi la decesul a opt persoane, sursa probabilă a incendiului fiind „efectul termic al curentului electric”. Procurorii arată că la nivelul primăriei au fost emise două certificate de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omiţând să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
„Cu privire la una dintre aceste persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (…) – două acte materiale şi abuz în serviciu în formă continuată (…) – două acte materiale (…) Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că la datele de 16.06.2020 şi 29.09.2020, în calitate de funcţionar public – primar al comunei Gura Vadului, împreună cu un alt funcţionar public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, a emis două certificate de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omiţând să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. Funcţionarul public şi-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu, cauzând o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condiţiilor de siguranţă a construcţiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menţionată anterior, precum şi a drepturilor fundamentale la integritate corporală şi viaţă”, precizează Parchetul.
Conform sursei citate, au fost vătămate drepturile legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare la Ferma Dacilor, inclusiv drepturile fundamentale la integritate corporală şi viaţă.
„Cu privire la o altă persoană, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual (art. 321 alin. 1 C.pen.) şi abuz în serviciu (art. 297 alin. 1 C.pen.), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, la data de 11.11.2020, în calitate de funcţionar public – primar al comunei Gura Vadului, împreună cu funcţionarul public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, a emis un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Astfel, s-a omis verificarea îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 37 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi a condiţiilor cumulative prev. la art. 5 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii. Prin îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu de către suspect, s-a cauzat o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condiţiilor de siguranţă a construcţiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menţionată anterior, precum şi a drepturilor fundamentale la integritate corporală şi viaţă”, menţionează comunicatul indicat.
În privinţa funcţionarului din primărie, anchetatorii spun că a omis să verifice îndeplinirea condiţiilor legale, îndeplinindu-şi defectuos îndatoririle de serviciu.
„La datele de 26.06.2020, 29.09.2020 şi 11.11.2020, în calitate de funcţionar public în cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, împreună cu cele două persoane care au îndeplinit, succesiv, funcţia de primar al comunei Gura Vadului, a emis două, respectiv un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Funcţionarul public a omis să verifice îndeplinirea condiţiilor legale menţionate mai sus, îndeplinindu-şi defectuos îndatoririle de serviciu şi cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condiţiilor de siguranţă a construcţiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menţionată anterior, precum şi a drepturilor fundamentale la integritate corporală şi viaţă””, arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Opt persoane, respectiv cinci adulţi şi trei copii, au murit carbonizate în urma incendiului de la Ferma Dacilor.
O funcţionară de la Primăria Gura Vadului, reţinută
O funcţionară a Primăriei Gura Vadului a fost reţinută, miercuri, în dosarul Ferma Dacilor, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit acestora, femeia a fost dusă la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova alături de fostul şi actualul primar al comunei.
Funcţionara a îndeplinit responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului şi este acuzată de fals intelectual şi abuz în serviciu, arată sursele indicate.