Încep vremuri grele pentru Călin Georgescu: Procurorii au extins ancheta penală

Procurorii vor extinde ancheta penală în cazul fostului candidat interzis la prezidențiale Călin Georgescu, după o serie de declarații făcute la Realitatea Plus, potrivit surselor citate de postul tv. Georgescu se afla sub control judiciar după cele 3 dosare deschise pentru 6 infracțiuni grave. În tot acest timp el trebuie să respecte o serie de masuri: să nu facă anumite declarații ce i-ar putea preschimba măsura, să nu părăsească țara și să se prezinte ori de câte ori e chemat la secția de poliție. Informațiile s-au confirmat: Procurorii au extins ancheta penală în cazul lui Călin Georgescu, după o serie de declarații făcute la Realitatea Plus. Liderul suveranist a stat la Parchet circa 10 minute, interval de timp în care procurorii i-au comunicat decizia luată.

În continuarea comunicatului de presă din data de 26 februarie 2025, informăm că procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus extinderea urmăririi penale față de persoana care face obiectul cercetărilor pentru infracțiunea de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002.

În ordonanța de extindere a urmăririi penale, s-a reținut că, în cadrul unei emisiuni de televiziune, pe 16 mai 2025, în intervalul orar 20:00 – 21:00, la o oră de maximă audiență, persoana menționată a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare propagate de către Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mișcării Legionare, și de către mareșalul Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război prin hotărârea nr. 17 din 17 mai 1946 pronunțată de Tribunalul Poporului, prin imitarea comportamentului și dialogului acestora. Prin această conduită ar fi dat de înțeles publicului că susține ideile fasciste și legionare pe care le-au avut Corneliu Zelea Codreanu și mareșalul Ion Antonescu. Pe măsura derulării cercetărilor, vom oferi informații suplimentare. Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis Parchetul General.

Călin Georgescu ar fi fost chemat luni la Parchetul General, pentru a fi audiat de procurori după ce acesta a reprodus la postul de televizune respectiv un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu. Întâlnirea cu procurorii a fost stabilită pentru ora 12:00, dar în ultima clipă audierea a fost amânată pentru ziua de marți, potrivit unor surse.

Pe 17 mai, Călin Georgescu a participat alături de liderul AUR, George Simion, la o emisiune de la Realitatea Plus, iar la un moment dat reproduce un citat din Corneliu Zelea Codreanu.

„Eu spun asta: noi nu ne-am luptat pentru jucării, cum a spus Avram Iancu, ci pentru drepturile noastre. Şi completez: că cel care se luptă chiar şi singur cu o mână de viteji pentru neam şi ţara lui şi pentru Dumnezeu nu va fi învins niciodată”, spunea Călin Georgescu, într-o emisiune moderată de Anca Alexandrescu.

Oficiali din Parchetul General au confirmat că se analizează dacă se impune extinderea urmării penale faţă de Călin Georgescu.

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale este cercetat penal, sub control judiciar, pentru săvârşirea a şase infracţiuni, printre care şi promovarea de idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Astfel, Georgescu este acuzat că, pe 20 octombrie 2021, într-un discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, a reprodus cuvintele, gesturile şi tonul mareşalului Ion Antonescu în discursul ţinut de acesta din urmă la Marea Adunare Legionară din 6 octombrie 1940.

Un exemplu în acest sens este fraza rostită de Georgescu: ‘Prin linişte şi credinţă, prin ordine şi unire, prin muncă şi iubire, cu Dumnezeu înainte’, iar la încetarea discursului, el a efectuat salutul legionar/nazist. De asemenea, Georgescu pare a-i elogia pe Corneliu Zelea Codreanu şi pe mareşalul lon Antonescu şi în cadrul unui interviu din iunie 2020.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu