Incidente la protestul pentru Călin Georgescu: Oamenii s-au îmbrâncit cu jandarmii. Șoferii de camioane au blocat intrările în Capitală – VIDEO

La protestul din Piața Victoriei au apărut și primele manifestări violente, iar oamenii s-au îmbrâncit cu jandarmii. Protestatarii ar fi vrut să meargă spre clădirea Guvernului, iar jandarmii au intervenit și i-au oprit. Oamenii scandează împotriva președintelui Nicușor Dan: ”Nicușor, nu uita, România nu-i a ta!”.
De asemenea, se scandează mesaje de susținere pentru Călin Georgescu: ”Călin, președinte! Călin, președinte!”. Jandarmii sunt au încercuit cu garduri de protecție întreaga zonă din Piața Victoriei și asigură ordinea publică.
Momente tensionate în cadrul protestului din Piața Victoriei. Oamenii s-au îmbrâncit cu jandarmii, sătui de batjocura blindaților de la Guvern și s-au unit pentru a transmite un mesaj premierului Ilie Bolojan. Oamenii s-au îmbrâncit cu jandarmii, sătui de batjocura blindaților de la Guvern, și s-au unit pentru a transmite un mesaj premierului Ilie Bolojan. „Hoții, hoții!”, au strigat la unison protestatarii.
Jandarmeria Română a pus sechestru pe mașina unui legumicultor venit la protest! După ce a încercat să se apropie de autovehicul, nea Ilie a fost îmbrâncit de jandarmii care au făcut zid în fața mașinii lui. Românii sunt revoltați și descriu măsurile Guvernului Bolojan drept un atac la viețile lor de zi cu zi. Românii din Agricultură care se simt umiliți de sistem, reprezentanții din Transporturi și nu numai vor să-și facă dreptate și toți cer ca Executivul condus de Ilie Bolojan să își dea demisia.
„Un bărbat a parcat, în proximitatea Pieței Victoriei, o autoutilitară plină cu saci cu cartofi, în scopul de a-i distribui către manifestanți. Atragem atenția asupra faptului că aceste produse pot fi aruncate asupra forțelor de ordine sau a altor participanți, și nu sunt permise în cadrul adunărilor publice, în conformitate cu prevederile art. 13, lit. c) din Legea nr. 60 din 1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare. Subliniem faptul că acest demers reprezintă o instigare vădită la încălcarea cadrului legal în vigoare și la provocarea forțelor de ordine, cu scopul de a deturna buna desfășurare a manifestației”, se arată în comunicatul jandarmilor.
„Frați români, nu mai dormiți! Poporul suferă”
Mesaj tranșant din fața Guvernului! Un român revoltat de încercările disperate ale guvernanților de a pune taxe inclusiv pe apă, face un apel la conaționalii săi să lupte împotriva acestor nedreptăți. Mai mult, bărbatul susține că Executivul lui Bolojan i-a făcut pe români să-și piardă demnitatea și credibilitatea.
„Suntem oameni simpli, oameni care vrem să aflăm adevărul, oameni care am sperat că, după Revoluția din „89 să avem libertate, dar în schimb nu mai avem dreptate, nu mai avem egalitate, nu mai avem demnitate, nu mai avem credibilitate. În România, fraților, e cel mai important lucru: nu mai suntem credibili pe acest pământ românesc, nu mai suntem credibili ca neam, ca ființă, ca nație, ca om, ca români adevărați, nu mai suntem credibili. Acești guvernanți ne-au dat toată credibilitatea la o parte, dacă au ajuns să ne spună că apă lăsată de la Dumnezeu trebuie consumată într-un anume fel, dacă au ajuns ca cei din afară granițelor țării să ne spună cum să ne lucrăm pământul, în ce condiții și ce anume să cultivăm pe el. E un lucru grav, dacă au ajuns ca animalele noastre să bea apă din râurile noastre, plătită, e o crimă! Înțelegeți, frați români, nu mai dormiți, poporul suferă. Acești țărani care au murit și muncesc, vor libertate, vor să muncească, dar vor liberi, nu condiționați de Uniunea Europeană”, a declarat unul dintre sutele de români care demonstrează pașnic în Piața Victoriei.
Șoferii de camion blochează intrările în București
Protestul inițiat de susținătorii lui Călin Georgescu se extinde, iar oamenii nu sunt doar în Piața Victoriei. La intrările în București, mai mulți șoferi de camion sau de TIR-uri au oprit mașinile în mijlocul străzii și protestează. Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti, este blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. Zeci de maşini nu pot înainta. La faţa locului sunt echipaje de Poliţie şi jandarmi.

Potrivit imaginilor postate pe reţelele de socializare, sensul către Bucureşti al A1 este blocat. Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. Nu este clar care este motivul protestului, dar imaginile de la faţa locului arată că sunt prezente echipaje de Poliţie şi jandarmi.

Mai mulți șoferi de TIR au fost ridicați de către jandarmi și duși la secție, pentru că au blocat circulația publică. De asemenea, autoritățile au postat echipaje la intrările în București și mai mulți șoferi au fost legitimați.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
