Inspectoratul Școlar Cluj: Copii de 12 ani consumă droguri iar substanțele interzise ajung în toate școlile, inclusiv în mediul rural!

Consumul de substanțe halucinogene în rândul elevilor, în afara școlilor și chiar în școală, este un fenomen cunoscut și recunoscut la nivelul instituțiilor din Cluj. Sunt copii de 12-13 ani, elevi de gimnaziu, care ajung la droguri, susține șefa Inspectoratului Școlar (IȘJ) Cluj, Marinela Marc.

Eu cred că ar trebui modificări legislative serioase, pentru că noi facem educație în scopul prevenției în școală, dar atâta timp cât nu poți să percheziționezi un copil, și înțeleg că nici poliția nu o poate face, atunci este foarte complicat. Iar dacă așteptăm un ordin judecătoresc ca să putem reține sau percheziționa un suspect care face trafic la colțul școlii, la poarta școlii, și nu avem nicio pârghie legală pentru a interveni pentru a-l reține, practic suntem legați de mâini și de picioare”, spune șefa IȘJ Cluj, pentru Cluj24.

Din nefericire, acesta este flagelul mai mare, pentru că până la urmă în cazul plantelor, cum e canabisul, efectul nu este așa de nociv și durează mai mult până când se ajunge la dependență. Dar cele mai păcătoase sunt substanțele produse în laborator, amestecul de diverse medicamente care pot genera astfel de efecte halucinogene și care sunt toxice, mult mai toxice pentru organism. Acestea nici nu sunt așa de costisitoare, de aceea sunt la îndemâna elevilor”, a precizat Marinela Marc.

Iar aceste substanțe halucinogene ajung peste tot chiar și în școli din mediul rural, spune ea.
„Asta se întâmplă pentru că cei care vor să se folosească de imaturitatea și de naivitatea copiilor, sigur că își întind antenele în orice mediu. Indiferent unde învață copiii, semnalul de alarmă trebuie tras pentru că sunt convinsă că ei sunt abordați și pe stradă și în stațiile de autobuz și la diverse activități extracurriculare, la petreceri”, spune șefa IȘJ Cluj.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *