Întrevedere a ministrului Tîlvăr cu omologul său norvegian, la sediul MApN
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a primit vineri, 1 noiembrie, la sediul MApN, vizita ministrului apărării din Regatul Norvegiei, Bjørn Arild Gram.
În cadrul întrevederii, oficialii au abordat teme de actualitate privind securitatea regională, în contextul conflictului din Ucraina, și impactul războiului din țara vecină asupra regiunilor de importanță strategică pentru România și Norvegia – Marea Neagră, Balcanii de Vest și nordul îndepărtat.
La dialogul în format bilateral a fost prezent și ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea.
Sprijinul substanțial pe care Norvegia îl asigură României în achiziția unui sistem avansat de rachete sol-aer Patriot a reprezentat un alt subiect important al discuțiilor. Contribuția financiară de 1,4 miliarde NOK (aproximativ 127 milioane USD) este asigurată în cadrul Inițiativei de Acțiune Imediată pentru Apărarea Antiaeriană, coordonată de Germania. Această finanțare reflectă angajamentul Norvegiei față de securitatea euro-atlantică și sprijinul concret acordat României în înlocuirea sistemului Patriot donat de țara noastră Ucrainei.
„Prin această contribuție semnificativă, Norvegia demonstrează nu numai sprijinul său ferm pentru România, dar și angajamentul față de securitatea aliată. Continuăm să stăm, împreună, alături de Ucraina în aceste momente critice”, a declarat ministrul apărării naționale.
Ministrul Tîlvăr a subliniat cooperarea de succes între forțele aeriene ale celor două țări în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol al Forțelor Aeriene”, prin care Guvernul României a atribuit Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziție a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic inițial, și a unui a pachet de bunuri şi servicii complementar (de la Guvernul Statelor Unite ale Americii). Numărul de aeronave recepționate a ajuns deja la 12 prin sosirea, în urmă cu mai puțin de o săptămână, a încă trei avioane multirol F-16 Fighting Falcon în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Finalizarea recepției întregului lot este estimată pentru finalul anului 2025.
„Aeronavele F-16 sunt livrate României în stare operațională, ceea ce reprezintă, în fapt, un transfer de capabilitate între două țări ale Alianței care contribuie în mod direct la întărirea posturii de apărare a NATO pe flancul estic. Resursa disponibilă a acestor aeronave asigură operarea lor pentru o perioadă de tranziție, de minimum 10 ani, către avioanele de generația a V-a, F-35, contract pe care sperăm să îl semnăm până la sfârșitul acestui an”, a arătat ministrul apărării naționale.
În marja acestui subiect, atât ministrul Tîlvăr, cât și ministrul Oprea au exprimat deschiderea pentru noi colaborări în domeniul industriei de apărare între cele două țări, cu accent pe transferul de tehnologie modernă în România – pentru integrarea producției de echipamente militare, într-un procent cât mai mare, pe teritoriul național sau pentru înființarea de capacități economice destinate întreținerii, pe întreaga durată de viață, a echipamentelor care ar putea fi achiziționate din industria de apărare norvegiană în cadrul programelor de achiziții ale Armatei României.
„Cooperarea dintre România și Norvegia în programul de achiziție a avioanelor multirol este un model de eficiență și profesionalism, demonstrând cum se pot realiza parteneriate durabile, cu beneficii pentru ambele părți. Aceasta este o colaborare pe care dorim să o replicăm și în alte proiecte comune”, a adăugat ministrul apărării naționale.
Angel Tîlvăr a prezentat, de asemenea, importanța pe care Grupul de Luptă pentru Combaterea Minelor la Marea Neagră (MCM Black Sea) – înființat de România, Bulgaria și Turcia, o are în combaterea riscurilor reprezentate de minele marine și în menținerea unor rute de navigație sigure. În acest context, ministrul român al apărării a adresat părții norvegiene invitaţia de a se alătura acestei inițiative, prin trimiterea de personal și echipamente specializate.
În încheiere, cei doi oficiali au convenit continuarea dialogului politico-militar, subliniind importanța unei colaborări strânse și coordonate în contextul amenințărilor de securitate din regiune și al relației bilaterale ascendente în domeniul apărării.
Din delegația ministrului norvegian a făcut parte și șeful apărării, generalul Eirik Kristoffersen, care a avut, în marja acestei deplasări, o întrevedere cu omologul român, generalul Gheorghiță Vlad.