Jandarmii i-au rupt cu amenzi pe susținătorii lui Călin Georgescu. Fostul candidat urmează să fie scos din arest, va fi dus să asiste la percheziții

Jandarmeria Bucureşti a dat 32 de amenzi, în valoare totală de aproape 38.000 de lei, unor persoane care s-au adunat în zona Arestului Central pentru a-şi arăta susţinerea pentru fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu, arestat preventiv pentru înşelăciune. Într-un caz, au fost sesizate organele de urmărire penală pentru portul de obiecte periculoase. Totodată, va fi sesizată Protecţia Copilului având în vedere că la manifestaţii sunt prezenţi copii. Jandarmii au luat măsuri pentru delimitarea unui spaţiu, astfel încât să fie asigurat accesul la imobilele rezidenţiale din zonă şi în sediul Arestului.
”Având în vedere prezenţa unor persoane în zona exterioară a sediului Arestului Central, jandarmii au dispus măsuri de ordine şi siguranţă publică pentru asigurarea unui climat de siguranţă, gestionarea fluxurilor de persoane şi menţinerea liberă a căilor de acces către obiectiv. În acest context, precizăm faptul că manifestaţiile din datele de 29 şi 30 septembrie 2026 nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice”, a transmis, joi, Jandarmeria Bucureşti.
Instituţia a amintit că, pentru desfăşurarea manifestaţiilor în siguranţă, sunt importante dialogul şi colaborarea între participanţi şi forţele de ordine, arătând că Jandarmeria Capitalei are acolo echipe de dialog cu veste inscripţionate, de culoare albastră, care au rolul de asigura dialogul permanent cu participanţii la această adunare publică. ”Pentru siguranţa tuturor persoanelor prezente şi pentru prevenirea unor situaţii care ar putea afecta desfăşurarea normală a activităţilor instituţiei, a fost delimitat un spaţiu pe trotuar, cu ajutorul panourilor metalice, astfel încât să fie asigurate zonele de siguranţă şi accesul către obiectiv. Totodată, măsurile dispuse ţin cont de caracterul rezidenţial al zonei, în proximitatea obiectivului aflându-se imobile de locuinţe, fiind necesară asigurarea permanentă a accesului către acestea, precum şi a condiţiilor normale de circulaţie pentru persoanele care locuiesc în zonă”, a menţionat Jandarmeria.
Potrivit sursei citate, pentru mai multe încălcări ale prevederilor legale în vigoare, jandarmii au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 37.900 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Totodată, miercuri, jandarmii au întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul Penal (portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase). De asemenea, având în vedere prezenţa unor minori la aceste manifestaţii, va fi sesizată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în vederea desfăşurării de activităţi conform atribuţiilor.
La rândul lor, poliţiştii rutieri sunt prezenţi în proximitatea zonei pentru fluidizarea traficului şi prevenirea blocajelor sau a producerii unor evenimente nedorite. ”În funcţie de evoluţia situaţiei şi de numărul persoanelor prezente în spaţiul public, dispozitivul de jandarmi şi măsurile dispuse vor fi adaptate operativ, pentru menţinerea şi asigurarea ordinii şi siguranţei publice. Adresăm persoanelor prezente rugămintea de a respecta indicaţiile forţelor de ordine, de a nu obstrucţiona căile de acces şi de a manifesta un comportament responsabil şi civilizat, astfel încât activităţile să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi să nu fie afectată circulaţia şi accesul locatarilor din zonă”, a adăugat Jandarmeria Bucureşti.
Marţi, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a fostului candidat la Preşedinţie Călin Georgescu, acuzat de înşelăciune în valoare de 1,1 milioane de euro, şi a omului de afaceri Ionel Rusen. Călin Georgescu a fost preluat de către poliţişti de la locuinţa sa din Mogoşoaia, fiind încătuşat. Câteva zeci de simpatizanţi ai lui Călin Georgescu s-au adunat în faţa Arestului Central, fluturând steaguri tricolore şi strigându-i numele. Jandarmii au montat garduri metalice şi au format un cordon în faţa susţinătorilor lui Georgescu. Mai multe persoane au rămas acolo de atunci.
Călin Georgescu urmează să fie scos din Arestul Central, acolo unde va sta pentru următoarele 30 de zile, după ce anchetatorii au decis să îl aresteze preventiv în dosarul în care este acuzat că ar fi păgubit un om de afaceri cu 1.1 milioane de euro, după ce i-a promis acces la mai multe contracte contra unor sume de bani. Călin Georgescu urmează să fie dus la perchezițiile informatice unde anchetatorii ar vrea să obțină informații de la el.

