Luna iunie, una – la propriu – de foc, pentru ISU Constanța: Peste 120 de incendii, 520 ha de vegetație arsă. „Principala cauză, fumatul în loc nepermis”
Salvatorii constănțeni au acționat în luna iunie pentru localizarea si lichidarea incendiilor de vegetație uscată-101, miriște-13 si culturi de cereale-13. Peste 520 de hectare au fost distruse de flăcări. Astfel au ars 253 de hectare de vegetație uscată, 175 hectare de culturi și 92 hectare miriști, principala cauză fiind fumatul în loc nepermis.
Pericolul incendiilor de vegetaţie uscată este cu atât mai mare dacă acestea se manifestă în vecinătatea locuinţelor, anexelor gospodăreşti, depozitelor de furaje, pădurilor, plantaţiilor, reţelelor electrice, reţelelor de telefonie, sondelor, conductelor ce transportă gaze şi lichide combustibile sau căilor de circulaţie rutiere sau feroviare.
În cazul acestor incendii, vântul se poate oricând intensifica sau poate să își schimbe brusc direcția și atunci consecințele pot fi dintre cele mai grave. Nu de puține ori au fost înregistrate și victime omenești.
Reamintim că arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.