Monica Macovei, condamnată în dosarul accidentului de la Constanța: 6 luni cu suspendare

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, acuzată de producerea unui accident rutier pe raza județului Constanța, a fost condamnată definitiv. Marți, 10 decembrie 2024, Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea fostei candidate independente la prezidențiale la șase luni cu suspendare, pentru vătămare corporală din culpă.

Curtea de Apel Constanța i-a impus fostului ministru al Justiției să „frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune București sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate”. Mai mult, Monica Macovei a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor sau Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector II Bucureşti – pe o perioadă de 60 de zile.

Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă. Dosarul penal a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Amintim că la data de 27 septembrie, prin rechizitoriul nr. 953/P/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Monicăi Luisa Macovei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *