Navă sub pavilion Ucraina a cerut ajutorul ARSVOM după ce un navigator a căzut peste bord
O navă sub pavilion Ucraina a cerut, sâmbătă, ajutorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, după ce o persoană a căzut peste bord, la aproximativ o milă marină de Sfântul Gheorghe.
„În dimineaţa zilei de 10.02.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat intervenţia Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) pentru a efectua o misiune de căutare şi salvare, la aproximativ o milă marină de Sfântul Gheorghe. Echipajul navei NAFTERUDOVOZ-45M, sub pavilion Ucraina, anunţă că a avut loc un incident MOB, o persoană a căzut peste bord”, a transmis, sâmbătă, ARSVOM.
Sursa citată a precizat că în locul indicat s-a deplasat nava SAR APOLLO, din cadrul ARSVOM, fiind declarată coordonator operaţiuni de căutare la faţa locului, dar şi o ambarcaţiune MAI.
”Acestea au început operaţiunea de căutare. Precizăm că şi la această oră intervenţia este în curs de desfăşurare”, a mai transmis sursa citată.