Nicușor Dan, la Salina Praid: „O să solicit premierului să trimită Corpul de Control ca să se găsească vinovații. Cei afectați vor primi compensații”

Nicușor Dan a anunțat ce măsuri se vor lua pe termen lung, dar și scurt după dezastrul de la Praid. Președintele României spune că oamenii vor primi compensații.

„Acum analiza trebuie făcută rapid. E o discuție între compania statului Salom și Administrația Statului Apele Române. O sa văd cine e vinovat și luăm masurile. Sperăm ca o parte să reintre în circuit și ei să aibă compensații fie că au lucrat în mină sau turism. Măsuri compensatorii ca în pandemie. Acum trebuie să facem ce putem să reintre în circuit. Totul depinde de o analiza. Prima dată trebuie să nu mai intre cursul de apă dulce în salină, apoi trebuie scoasă apa. Termenul asumat este de 3 săptămâni. Dacă nu își asumă nimeni, atunci corpul de control al primului ministru să ia măsuri. În 2007 a fost un studiu științific la salină. De atunci se știa ce probleme sunt. Trebuie să avem autorități responsabile.”, a spus Nicușor Dan.

Nicuşor Dan va merge şi în judeţul Covasna, în localitatea Băcel, În judeţul Covasna, cele mai afectate localităţi sunt Boroşneu Mare, Băcel şi Lunca Mărcuşului, unde aproximativ 300 gospodării sunt inundate ca urmare a revărsării râurilor din zonă.

Președintele Nicușor Dan a vizitat, sâmbătă, dezastrul de la Salina Praid și a a nunțat primele măsuri, într-o declarație de presă.

„E o situațiae gravă care putea să fie prevenită. O să solicit premierului să trimită Corpul de Control. Trebuie măsuri pe termen scurt și pe termen lung. Compania salrom și-a asumat un termen de 3 săptămâni pentru a face un by-pas, o conductă care să preia apa. În anumite limite, se poate deversa apa în râu. Întrebarea este dacă se poate salva întreaga salină. Va începe un stidiu care va fi, relativ complicat. Pentru oamenii care sunt afectați, 130 care lucrau în mină, vor fi niște forme de compensare. Pentru foarte multe persoane care trăiau din turism, Guvernul se va gândi la niște măsuri, ca în perioada pandemiei. Pe termen lung, este nevoie de un lac de captare și devierea cursului râului”, a spus Nicușor Dan.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *