Opera Națională București, în mijlocul unui scandal de proporții. Dezvăluiri despre hărțuire, abuzuri și consum de droguri
Opera Națională București se află în mijlocul unui scandal, în care sunt implicate acuzații de hărțuire, abuz, comportament sexual inadecvat și consum de droguri. Fostul director al Operei Naţionale Bucureşti, Ştefan Ignat, a avut o primă reacţie în scandalul izbucnit la instituţie şi a declarat, pentru Antena 3 CNN, că este o acţiune împotriva sa.
Acesta susţine că totul ar fi o acţiune mediatică împotriva sa, pentru a-l speria şi a renunţa la funcţia din fruntea instituţiei de cultură pe care a câştigat-o prin concurs.
„Vă pot spune că este, probabil, o acțiune mediatică împotriva mea, pentru că eu am câștigat un concurs, am câștigat în instanță. Da, s-a propus desființarea Operei, în acest context general, toată lumea unde să dea. Vine la Ignat la Operă și atunci zice: „hai să îi găsim acestui domn una și alta”. Numai că eu am acest concurs câștigat, am hotărâre definitivă în instanță. Am fost la minister și am negociat contractul. Deci nu înțeleg de ce „hai să-l speriem”. Noi am mai trecut o dată prin asta, prin 2020-2021, prin această defăimare. Nu am nimic de comentat”, a afirmat Ştefan Ignat, fost director al Operei Naţionale Bucureşti.
În centrul acestor dezvăluiri stă Ștefan (Fănel) Ignat, fostul director interimar al instituției, care a detaliat, în mod șocant, o serie de evenimente scandaloase legate de relația sa cu o amantă pe care a angajat-o la Opera Națională.
Într-un set de scrisori, Ignat își povestește experiențele cu amanta, descriind cadourile luxoase pe care i le-a oferit, inclusiv ceasuri scumpe, bijuterii și haine de mii de euro. Însă dezvăluirile nu se limitează la aceste gesturi opulente. Ignat mărturisește despre violența domestică, relatând cum amanta i-a agresat fizic soția chiar în biroul său de la Operă și despre cumpărarea de droguri pe holurile instituției.
Scrisorile par să fi fost scrise de Ignat în încercarea de a se proteja de acuzațiile de hărțuire sexuală venite din partea amantei. Însă, în loc să îl disculpe, mărturisirile sale nu fac decât să confirme gravele abateri de la etica managerială și personală, relevând o lipsă totală de responsabilitate în conducerea instituției, potrivit Realitatea Plus.
Ignat se apără într-un mod halucinant, argumentând că diversele situații compromițătoare, precum faptul că amanta venea drogată la concerte și repetiții sau că el îi plătea cursurile de limbi străine, nu ar constitui hărțuire.
Pe lângă acestea, lista cadourilor oferite amantei, ce însumează peste 10.000 de euro, arată un management centrat exclusiv pe interesele personale ale fostului director, în detrimentul responsabilităților sale profesionale. Într-un gest de auto-denunțare aproape caragialesc, Ignat detaliază cum i-a modificat amantei postul de muncă pentru a o angaja la Operă, aparent la rugămintea mamei acesteia, subliniind absurdul situației.
Aceste dezvăluiri vin într-un moment critic pentru Ignat, care încearcă să revină în fruntea Operei Naționale, însă angajații instituției au reacționat ferm împotriva întoarcerii sale, inițiind o petiție publică prin care cer ca acesta să fie îndepărtat definitiv. În plus, Fănel Ignat a fost anterior acuzat de conducerea discreționară a instituției de prioritizarea intereselor personale în detrimentul celor profesionale și de management defectuos.
Aceste acuzații includ și un „blat artistic” cu dirijorul italian Alberto Veronesi, ceea ce ar fi afectat negativ activitatea artistică a Operei Naționale București.