Parlamentul, undă verde pentru cererea lui Iohannis: Se înființează Comandamentul Regional de Componentă de Operaţii Speciale. Ne asumăm rolul de „națiune lider” în zonă

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, miercuri, o scrisoare a preşedintelui Klaus Iohannis prin care acesta solicită solicită aprobarea înfiinţării Comandamentului Regional de Componentă de Operaţii Speciale, sub denumirea Regional Special Operations Component Command (HQR-SOCC), pe teritoriul României. În primă fază, acest comandament va funcţiona la Târgu Mureş.

Iniţial, România îşi va asuma rolul de naţiune lider. Ulterior, în condiţiile îndeplinirii de către Bulgaria a standardelor NATO, rolul de naţiune lider va fi preluat alternativ. Iniţiativa rămâne deschisă inclusiv pentru contribuţia altor naţiuni Aliate”, mai precizează şeful statului, în documentul transmis conducerii Parlamentului. Un plen reunit al celor două Camere va avea loc pe 10 octombrie, de la ora 14.00, iar acest punct este posibil să se regăsească pe ordinea de zi a şedinţei. Fondurile necesare contribuţiei României la constituirea Comandamentului Regional de Componentă de Operaţii Speciale vor fi asigurate din bugetul Ministerului Apărării Naţionale.

Pe fondul modificării radicale a mediului internaţional de securitate, generate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, declanşată în data de 24 februarie 2022, NATO a finalizat procedul de elaborare a noii familiii de planuri necesare implementării Conceptului de descurajare şi apărare în spaţiul euroatlantic”. În elaborarea Planului Regional pentru Sud-Est (RP-SE), NATO a identificat nevoia existenţei unor structuri de comandă-control (C2) a Forţelor pentru Operaţii Speciale (FOS) pentru regiunea Mării Negre, care să asigure comanda controlul şi sincronizarea eforturilor aliate în domeniul FOS în regiune.

Ce va însemna Comandamentul

În acest context şi având în vedere proximitatea României şi a Bulgariei faţă de zona de conflict, structurile militare ale celor două ţări au propus un proiect de constituire a unui comandament Regional de Componentă de Operaţii Speciale (Regional Special Operations Component Command/R-SOCC), în format bilateral, care să acopere vidul de comandă şi control, iar, ulterior, să fie inclus în structura capacităţii operaţionale complete până la finalul anului 2024.

Comandamentul Regional de Componentă de Operaţii Speciale constituit de către România şi Bulgaria nu exclude posibilitatea contribuţiei altor aliaţi, cu persona de stat major şi structuri de angajare, pentru executarea unor misiuni specifice. De asemenea, structura poate oferi cadrul de instruire pentru forţele de operaţii speciale din ţări partenere.

Iniţial, România îşi va asuma rolul de naţiune lider. Ulterior, în condiţiile îndeplinirii de către Bulgaria a standardelor NATO, rolul de naţiune lider va fi preluat alternativ. Iniţiativa rămâne deschisă inclusiv pentru contribuţia altor naţiuni Aliate.

Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale va fi structura responsabilă, din partea României, pentru constituirea, operaţionalizarea şi menţinerea nivelului capacităţii operaţionale a R-SOCC. Pentru exerciţii, precum şi în situaţii de criză sau conflict, comandamentul va funcţiona pe teritoriul României sau al Bulgariei, în locuri de dispunere stabilite prin planuri. Locaţia iniţială a comandamentului va fi la Târgu Mureş.

R-SOCC şi structurile subordonate vor putea folosi facilităţile de pe teritoriul naţional necesar constituirii, operaţionalizării, operării şi instruirii. Cooperarea cu alianţii şi partenerii în cadrul R-SOCC va contribui semnificativ la creşterea nivelului instruirii, la ridicarea capacităţii de luptă a structurilor româneşti şi la sincronizarea planurilor naţionale cu cele Aliate. Totodată, constituirea comandamentului va demonstra capacitatea statelor Aliate de a reacţiona rapid şi eficient în cazul unei crize de securitate, va contribui la creşterea coeziunii, demostrarea unităţii şi întărirea posturii de descurajare şi apărare a Alianţei şi, nu în ultimul rând, va întări pateneriatul strategic cu Bulgaria.

„Modul de organizare şi funcţionare a Comandamentului Regional de Componentă de Operaţii Speciale va fi stabilit în plan bilateral între România şi Bulgaria, prin înţelegeri tehnice. Fondurile necesare contribuţiei României la constituirea Comandamentului Regional de Componentă de Operaţii Speciale vor fi asigurate din bugetul Ministerului Apărării Naţionale”, precizează scrisoarea formulată de preşedintele Iohannis, adresată conducerii Parlamentului.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *