Pe înțelesul tuturor: Bolojan putea repara instant deficitul bugetar, prin colectarea la timp a TVA. A preferat să lovească cu ură în cetățeni și firme, ca să nu supere corporațiile

Politica de austeritate implementată începând cu anul 2025 sub conducerea premierului Ilie Bolojan, caracterizată prin majorări de taxe și reduceri ale indemnizațiilor destinate categoriilor vulnerabile, continuă să ridice semne de întrebare fundamentale în privința priorităților bugetare. În timp ce cetățenilor li se cere să suporte costul ajustărilor economice din cauza lipsei de resurse, auditorul financiar Kristine Bago explică o realitate fiscală trecută adesea sub tăcere în discursul public, unde sume uriașe provenite din Taxa pe Valoarea Adăugată nu ajung la timp în casieria statului, generând un deficit colosal ce depășește cu mult valoarea ajutoarelor sociale tăiate de la populație.

Mecanismul prin care se pierd sau se întârzie aceste fonduri este pe cât de simplu, pe atât de nociv pentru finanțele publice. De fiecare dată când un cetățean cumpără un bun sau un serviciu, el plătește cota de TVA direct către comerciant, banii ajungând instantaneu în contul companiei. Legal, respectiva sumă nu aparține firmei, ci reprezintă un ban colectat în numele statului, pe care agenții economici au obligația de a-l vira la Fisc în termen de 30 de zile pentru a finanța spitalele, școlile, infrastructura și cheltuielile operaționale ale țării. În practică însă, unele companii de mari dimensiuni folosesc aceste sume ca pe o sursă privată de lichiditate, amânând virarea banilor timp de câteva luni sau chiar un an pentru a-și susține propriul flux de trezorerie și cheltuielile curente fără a apela la credite bancare. Efectul de domino al acestei practici de creditare neoficială pe seama statului se răsfrânge dramatic asupra întregii economii. Rămas fără banii deja colectați de la populație, executivul este forțat să apeleze la împrumuturi bancare de urgență, extrem de scumpe, doar pentru a-și acoperi funcționarea zilnică. Această incapacitate cronică de a încasat veniturile la timp transmite un semnal de slăbiciune pe piețele internaționale, degradând ratingul de țară al României și crescând dobânzile la care ne împrumutăm. Nota de plată a acestor împrumuturi, penalități și dobânzi ajunge să fie transferată, în final, tot către consumatorul de rând prin prețuri umflate la raft și taxe noi, populația ajungând să plătească de două ori din cauza necolectării la timp a TVA-ului.

Guvernul refuză însă să intervină ferm împotriva marilor corporații care întârzie plățile, iar aici vorbim de aproximativ 30 de miliarde de lei pe lună (!), justificând inacțiunea prin ponderea masivă pe care acești giganți economici o au în Produsul Intern Brut. Teama decidenților de a nu deranja marii contribuabili, care generează o parte importantă din PIB și oferă servicii scumpe cu rulaje uriașe, duce la o toleranță periculoasă în care statul preferă să închidă ochii la întârzieri. În loc să aplice o strategie economică realistă, concepută de specialiști care înțeleg mecanismele financiare și fluxurile de capital ale marilor firme, factorul politic a ales calea facilă, dar nedreaptă, de a împovăra mediul de afaceri mic și cetățenii de bună-credință. Fără o reformă reală a colectării și fără o disciplină fiscală egală pentru toți, austeritatea rămâne doar o penalizare aplicată populației pentru protejarea intereselor financiare ale celor mari.