Percheziții la o primărie din Argeș: Dosar legat de asfaltări fictive și lucrări supraevaluate
Poliţiştii şi procurorii au făcut, miercuri, opt percheziţii în judeţul Argeş, într-un dosar de abuz în serviciu. Un reprezentant al Primăriei Morăreşti este acuzat că a plătit lucrări de asfaltare sau modernizare care nu au fost făcute sau erau supraevaluate.
„La data de 21 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au efectuat 8 percheziţii domiciliare, în judeţul Argeş, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu”, a transmis, miercuri, IPJ Argeş, potrivit news.ro.
Sursa citată a precizat că, în anii 2021 şi 2023, reprezentantul unei unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Argeş ar fi dispus efectuarea unei plăţi în sumă de 120.000 de lei, pentru realizarea unor lucrări de asfaltare/modernizare, care în realitate fie nu au fost efectuate, fie au fost supraevaluate.
Patru persoane au fost duse la sediul Poliţiei, pentru audieri.
Surse judiciare au precizat că este vorba despre localitatea Morăreşti, fiind vizat un reprezentant al primăriei din localitate.