Peste 100 de tone de gunoaie din cinci țări, trecute drept „mărfuri”, blocate când urmau să ajungă în România

Opt transporturi cu peste 100 de tone de deşeuri provenite din ţări europene au fost blocate să intre în ţară de autorităţile din Arad şi Bihor, constatându-se că şoferii camioanelor nu au documente legale. Şapte şoferi sunt români şi unul este italian, ei fiind verificaţi în Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac II şi Borş II.

Aceştia transportau în total 101.867 kilograme deşeuri, bunuri care proveneau de la societăţi comerciale din Germania, Danemarca, Belgia, Ungaria şi Suedia pentru firme din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad şi Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi reprezentaţilor Protecţiei Consumatorului Arad şi Bihor, stabilind faptul că şoferii nu deţin documente complete necesare importului de deşeuri”, a informat, luni, Poliţia de Frontieră Arad.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *