„Piața globală a petrolului a devenit câmp de confruntare geopolitic și armat”: Dacă drona ucraineană lovea Oil Terminal, am fi avut un dezastru economic resimțit instantaneu

Incidentul dronei ucrainene care a explodat în Portul Constanța a ridicat o întrebare înfiorătoare: ce s-ar fi întâmplat dacă aceasta ar fi lovit Oil Terminal Constanța? Răspunsul, conform unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), este un dezastru economic resimțit instantaneu de toți românii.

Potrivit AEI, dacă drona ar fi declanșat un incendiu major la Oil Terminal Constanța, România ar fi intrat într-o perioadă de câteva luni cu prețuri semnificativ mai mari la combustibil, importuri reorganizate și utilizarea forțată a stocurilor strategice. Capacitatea de import maritim ar fi scăzut cu 30-50% pe termen scurt, iar prețul motorinei ar fi crescut cu aproximativ 5-15%. „Orice navă suspectată că participă la alimentarea mașinii de război ruse poate deveni o țintă, iar proximitatea rutelor maritime și a infrastructurii petroliere românești amplifică pericolul. La fel de gravă este pasivitatea autorităților române,” avertizează analiza AEI.

Asociația Energia Inteligentă subliniază că tolerarea zonelor gri în apele teritoriale românești, lipsa transparenței și controalele insuficiente nu fac decât să crească riscurile economice și de securitate pentru România. Într-un context de război, indifența privind produsele petroliere ruse care ajung mascat în România nu este neutralitate, ci o formă de complicitate prin inacțiune. „Poate că mai importantă decât ancheta privind explozia dronei de la Constanța este ancheta produselor petroliere rusești care ajung mascat în România, a schimburilor de petrol de la navă la navă care se produc în apele teritoriale românești sau în imediata apropiere a acestora. De ce? Pentru că aceste operațiuni sunt vânate de dronele ucrainiene, iar dacă ele se întâmplă în apropierea României, înseamnă că România este în pericol pentru că tolerează să se întâmple acest lucru,” susține președintele AEI, Dumitru Chisăliță.

Datele globale arată o schimbare profundă a fluxurilor petroliere mondiale. Înainte de război, Uniunea Europeană era unul dintre principalii importatori de petrol rusesc. Astazi, cea mai mare parte a exporturilor Rusiei merge către Asia. „Această reconfigurare nu a eliminat dependențele energetice, ci le-a redistribuit. Conductele, terminalele și rafinăriile rămân puncte strategice într-o economie globală în care energia continuă să fie una dintre principalele monede geopolitice,” concluzionează Chisăliță.

„În ultimii ani, piața globală a petrolului a devenit nu doar o castă economică, ci și un câmp de confruntare geopolitic și armat. Din Kazahstan până în România, lanțul petrolului ilustrează cum geopolitica și economia se împletesc într-un sistem complex, unde fiecare perturbare are efecte regionale,” explică analistul.

România nu și-poate permite să ignore riscurile ridicate de atacurile cu drone marine ale Ucrainei asupra navelor și infrastructurii rusești din Marea Neagră, care sunt parte a unui război în care energia, transportul maritim și exporturile de petrol rusesc au devenit arme economice la fel de importante ca rachetele și tancurile rușilor.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu