Planul Naţional Cadru de Acţiune privind siguranţa şcolară, semnat de mai multe ministere. Ligia Deca: „Eventualele testări antidrog în școli vor fi numai cu acordul părinţilor” – DOCUMENT

Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară a fost semnat, marți, la Ministerul Afacerilor Interne, de șapte miniștri și de reprezentanta Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

MAI susține că planul este menit să sporească siguranța elevilor și a profesorilor în unitățile de învățământ din țară „și este rezultatul consultărilor dintre echipele tehnice ale instituțiilor semnatare, cu atribuții în domeniu, derulate în perioada 30 august – 5 septembrie 2023”.

Documentul a fost semnat de miniștrii Cătălin Predoiu (MAI), Ligia Deca (Educație), Adrian-Ioan Veștea (Dezvoltare), Natalia Intotero (Familie), Simona Bucura-Oprescu (Muncă), Raluca Turcan (Cultură) și Alexandru Rafila (Sănătate), precum și de Lavinia Arnăutu, reprezentantă a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Elementele prioritare ale planului sunt, potrivit MAI, creșterea gradului de siguranță școlară, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor, prevenirea cazurilor de bullying și reducerea riscului de expunere a elevilor la infracțiuni, în special a celor comise cu violență.

Continuăm aplicarea deciziilor anunțate săptămâna trecută, astăzi a fost semnat planul pentru creșterea siguranței în școli, o atenție specială fiind acordată combaterii consumului de droguri în școli și fenomenului de bullying și violență. Sunt realități care până acum nu au fost abordate structurat. Am luat inițiativa cooptării mai multor ministere în acest efort, educație, sănătate, muncă, familie, cultură, dezvoltare, precum și a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, pentru că numai combinând integrat competențele putem aborda cu succes acest plan. Este un document comprehensiv, structurat pe mai multe direcții, care indică responsabilități clare pentru fiecare instituție”, a declarat Cătălin Predoiu, citat în comunicatul MAI.

MAI susține că măsurile adoptate vor fi aplicate în colaborare de toate instituțiile semnatare și că autoritățile locale vor avea și ele un rol important.

„Ca element de noutate, la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar se vor constitui grupuri de acțiune, cu specialiști ai instituțiilor semnatare, în domeniile droguri, violență, bullying, la care vor participa cadre didactice și reprezentanți ai asociațiilor de elevi și părinți”, se arată în comunicatul MAI.

Planul prevede, printre altele, „elaborarea unui cadru normativ care să faciliteze depistarea consumului de droguri în școli, pe baza unor proceduri care să implice acordul părinților, să asigure confidențialitatea, nediscriminarea, să evite stigmatizarea sau bullyingul; în procesul de elaborare a propunerilor de act normativ vor fi consultate asociațiile de părinți și elevi”.

Subliniem faptul că o componentă importantă a acestui plan este colaborarea cu părinții elevilor, care vor juca un rol esențial în atingerea scopului de creștere a gradului de siguranță în unitățile de învățământ, autoritățile locale, precum și cu reprezentanții asociațiilor de elevi”, mai menționează MAI.

Ligia Deca (PNL), ministrul Educației, a declarat, marți, că va fi gândit un mecanism de testare antidrog a elevilor așa încât atunci când există suspiciuni rezonabile să se poată asigura şi deconta testările numai cu acordul părinţilor şi asigurând confidenţialitatea, nediscriminarea şi evitând stigmatizarea.

Un mesaj similar a avut și Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, care a insistat că „nu vom sprijini testarea de masă”

Iulian Cristache, președintele Federației părinților, a declarat și el că părinții nu vor accepta testarea în masă deoarece „nu ajută și îmi miroase a business privat”.

În ceea ce priveşte prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor astăzi, am semnat un Plan comun de acţiune pentru siguranţă şcolară care include iniţiativa de a elabora un cadru legislativ pentru această testare. Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Ministerul Educaţiei cu Ministerul Sănătăţii, cu alte entităţi care au responsabilităţi în această zonă, vor gândi un sistem în aşa fel încât atunci când există suspiciuni rezonabile să se poată asigura şi deconta eventuale testări numai cu acordul părinţilor şi asigurând confidenţialitatea, nediscriminarea şi evident evitând stigmatizarea”, a declarat Ligia Deca la Radio România Actualităţi, potrivit Agerpres.

Aceasta a precizat apoi că fiecare elev care se confruntă cu dependența de droguri trebuie privit ca un copil care are nevoie de ajutor: „Un incident de acest tip să nu însemne limitarea orizontului unui tânăr”.

Președintele Federației părinților, Iulian Cristache, a respins din start testarea în masă a elevilor: „De ce? Pentru că nu ajută și îmi miroase a business privat”.

Consumul de droguri este în creștere continuă, d.p.m.d.v. era de așteptat. Lipsa controalelor la vamă, spăguirea celor care trebuie să aibă „grijă” chiar de dealeri, lipsa responsabilității unor familii, trendul „european”, toate acestea au dus și vor duce la cifre alarmante, la vieți distruse și la puncte de vedere opozabile. (…) Din gură știm cu toții ce trebuie să facem, practic avem și cu ce? Nu avem centre de dezintoxicare, nu avem psihologi care să aibă contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, nu avem multe. (…) Consumul va scădea când copiii vor fi conștienți că-și vor distruge viața, nu doar că vor fi condamnați!”, a mai susținut Iulian Cristache, într-o postare pe Facebook.

Oricum, guvernanții susțin că nu se va ajunge la o testare în masă a elevilor.

„Nu vom sprijini testarea de masă. Vom sprijini testarea în scopul depistării, dacă vreți, a cazurilor de utilizare de substanțe psihoactive. Vom lucra numai împreună cu părinții, iar acest lucru se va face fără să existe discriminare sau stigmatizare pentru copii”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Rafila respinge ideea anti-droguri a prefectului Capitalei: „Nu vom sprijini testarea de masă în școli

Nu vom sprijini testarea de masă”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, după semnarea Planului Naţional de Acţiune pentru Siguranţa Şcolară, la Ministerul Afacerilor Interne.

În ceea ce privește testarea copiilor în școli, cred că sunt câteva mesaje esențiale care trebuie trimise. Nu vom sprijini testarea de masă. Vom sprijini testarea în scopul depistării cazurilor de utilizare de substanțe psihoactive”, a declarat Alexandru Rafila, după semnarea Planului Naţional de Acţiune pentru Siguranţa Şcolară, la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), potrivit Mediafax.

El precizează că autoritățile vor lucra numai împreună cu părinții.

Acest lucru se va face fără să existe discriminare sau stigmatizare pentru copii”, adaugă Rafila.

Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară, semnat marți la sediul MAI, are ca elemente prioritare creșterea gradului de siguranță școlară, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor și prevenirea cazurilor de bullying.

Rareş Hopincă, prefectul Capitalei, a declarat joi despre propunerea lansată în spaţiul public, privind testarea antidrog în şcoli şi adeverinţa la începutul anului şcolar, că nu doresc să impună nimic, iar orice testare se face cu acordul părintelui. Prefectul a precizat că nu mai trebuie să ascundem sub preş, pentru că acest consum de droguri în rândul tinerilor este un flagel iar dacă copiii încep de la 13 ani să consume droguri şi mare parte din părinţi, mai ales din mediile vulnerabile, nu cunosc acest lucru, acei copii sunt condamnaţi. Hopincă a mai arătat că în Municipiul Bucureşti nu există un centru specializat de remediere, de reabilitare a adicţiilor în rândul minorilor.

Secretar de stat în Ministerul Educației: „Nu se pune problema unei testări în masă a elevilor pentru consumul de droguri”

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Educației, Sorin Ion, a transmis, luni seara, că elevii nu vor fi testați în masă în școli pentru consumul de droguri, ci o comisie va decide ce elev va fi testat, dar cu acordul părinților sau cu acordul lui dacă este major.

Vorbim despre o eventuală testare în condiţii de confidenţialitate, în condiţii de acord al părinţilor elevilor minori sau acordul elevului major pentru că la acest moment nu cred că se pune problema unei testări forţate. Asta este exclus. Suntem la început de drum cu discuţia despre testările în şcoli. Nu va fi reglementată prin Planul naţional comun de acţiune, ci prin acte normative cum ar fi ordin comun al ministerelor implicate”, a declarat Sorin Ion, conform Hotnews.

Acesta a spus că nu este necesar să ascundă aceste lucruri, ci fiecare trebuie să participe la ameliorarea problemei, doar că întâi de toate, gravitatea problemei trebuie conștientizată.

Eu nu ştiu, nu aş vrea să fiu fantezist şi să spun rezolvarea totală a acestei probleme, dar pentru diminuarea şi monitorizarea acestei probleme cu siguranţă că putem contribui cu toţii”, a mai precizat secretarul de stat.

Acesta a mai menționat că nu se vorbește despre testarea în masa a elevilor: „Nu se pune problema unei testări în masă. Ştim cu toţii prin ce am trecut în perioada Covid cu testarea pentru copii, ştim şi rezistenţa din partea sistemului şi nu ne propunem să facem aşa ceva. La acest moment e o idee de lucru pe masa ministerelor implicate”, a mai afirma Sorin Ion.

Mai mult, în ceea ce privește decizia elevului care va fi selectat pentru a fi testat, aceasta va trebui luată colectiv, prin intermediul unei comisii.

„La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ există o comisie pentru prevenirea violenţei. Această comisie va fi extinsă şi se vor constitui grupuri de lucru cu actori din toate zonele de interes astfel încât o astfel de decizie să o ia o persoană, să stabilească dirigintele sau profesorul că vrea să fie testat elevul X. Aceasta trebuie să fie o decizie colectivă”, a mai explicat Sorin Ion.

Pe lângă problema drogurilor din școli, Ministerul Educației a aprobat procedura de lucru a unităților de învățământ privind cazurile de violență care include bullying, violență fizică sau verbal, iar fiecare cadru didactic va avea un rol în aceste situații.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *