Poliția Română, în lupta cu fake-news: „Informați-vă doar din surse oficiale!”

Poliția Română vine cu precizări și dezminte o informație de tip fake-news care circulă în spațiul public. Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, cu privire la ,,mai mulți polițiști sub acoperire sunt infiltrați în organizațiile partidelor politice, având misiunea de a deconspira fraudele electorale(Ialomița, Constanța, Cluj și Giurgiu)”, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

Informațiile vehiculate sunt din sfera celor de tip ,,fake news”. Activitățile polițiștilor sunt derulate cu respectarea prevederilor Legii nr 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cele ale Legii nr 360/2002 privind Statutul Polițistului, precum și a celorlalte acte legislative incidente.

Reiterăm faptul că polițiștii nu derulează astfel de activități ,,sub acoperire”. Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *