Poliţistă din Brașov, de doar 21 de ani, a murit în urma unui accident rutier. Se afla în timpul servicului

O poliţistă în vârstă de 21 de ani, care era în timpul serviciului, a murit, vineri, în urma unui accident rutier produs pe DN 13, în judeţul Braşov. Centru Infotrafic din cadrul Poliţiei Române a anunţat că evenimentul rutier, în care au fost implicate un autoturism şi un autotren, a avut loc în zona localităţii Bogata. Potrivit informaţiilor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, autospeciala în care se afla poliţista a fost acroşată de un autotren.

„Primele date obţinute de la faţa locului indică faptul că, într-o curbă la dreapta, pe fondul carosabilului umed, semiremorca ansamblului auto a derapat, ceea ce a condus la pătrunderea acesteia pe sensul opus de mers, unde a acroşat autospeciala la volanul căreia se afla o tânără agent de poliţe, în vârstă de 21 de ani. Din nefericire, colega noastră a suferit leziuni incompatibile cu viaţa”, au transmis reprezentanţii IPJ Braşov.

Circulaţia între Braşov şi Sighişoara a fost oprită temporar, pentru efectuarea cercetării la faţa locului.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu