Primim 16,6 miliarde de euro din programul SAFE, dar 70% din bani se duc în buzunarele companiilor germane și franceze. Lista achizițiilor, parțial secretizată

România a obținut 16,6 miliarde de euro din programul SAFE (Strategic Airlift and Refueling) al Uniunii Europene, destinați reînarării Armatei și infrastructurii duale. Cifra pare impresionantă, dar analiza detaliată a acestui program dezvăluie o serie de probleme structurale care merită scrutinare publică.

Din cei 9,6 miliarde de euro alocați pentru achizițiile militare, aproximativ 6,5 miliarde (aproape 70%) vor ajunge în buzunarele companiilor germane și franceze. Germania singură va încasa peste 4,7 miliarde de euro, în principal prin contractele cu Rheinmetall pentru sisteme Skynex, Skyranger, rachete sol-aer și potențial pentru cele 298 de mașini de luptă pentru infanterie (MLI). Franța va primi peste 1,7 miliarde de euro pentru elicoptere H225M (852 milioane), sisteme radar (258 milioane) și rachete Mistral (626 milioane). Mesajul este clar: România nu reînarează o industrie militară proprie, ci finanțează industria europeană. Aceasta nu este neapărat o eroare strategică, dar trebuie recunoscută ca atare.

Conform Monitorului Apărării, echipamentele achiziționate prin SAFE prezintă prețuri care ridică semne de întrebare:

Nave de patrulare (OPV): România plătește 700 de milioane de euro pentru două nave. Estimările arată că, dacă ar fi construite la Galați, costul ar fi între 200-250 de milioane de euro. O corvetă ușoară din Turcia, cu sisteme de rachete incluse, costă 265 de milioane de euro. Diferența de 450 de milioane de euro este greu de justificat.

Transportoare Piranha-5: 139 de vehicule pentru 761 de milioane de euro înseamnă aproximativ 5,5 milioane de euro pe unitate. În 2024, prețul mediu era de 4,5 milioane de euro. Creșterea de 22% în doar un an nu are explicație publică.

Elicoptere H225M: 12 elicoptere pentru 852 de milioane de euro, adică 71 de milioane de euro pe unitate. Aceasta este o sumă comparabilă cu un avion F-35, fără a include pachetul logistic. În alte state, H225M variază între 30 și 71 de milioane de euro pe unitate.

Lista SAFE este parțial secretizată. Lipsesc detalii esențiale despre instruire, muncție, mentenanță și servicii post-vânzare. Aceasta face imposibilă compararea reală și evaluarea corectitudinii prețurilor. În contrast, SUA publică aceste informații pentru a asigura transparența și responsabilitatea în cheltuirea banului public. Guvernul român a promis o platformă de transparență pentru companiile locale care doresc să intre în lanțul valoric, dar aceasta nu a fost încă implementată. Criteriile de eligibilitate rămân vagi, iar procesul de selecție a furnizorilor nu este clar.

Uniunea Europeană trebuie să livreze toate aceste echipamente până în 2030. Industriașii europeni sunt sceptici. Președintele unei asociații italiene de apărare a avertizat că UE nu are capacitatea să crească producția atât de repede. Problemele includ:

Lanțul de aprovizionare fragmentat și dependent de materii prime rare

Lipsa oțelului blindat în Europa (Italia trebuie să-l importe din Suedia)

Capacitate limitată de producție la producători

Riscul ca unii furnizori să nu respecte termenele

România are probleme cunoscute cu cheltuirea fondurilor europene (PNRR). Dacă nu reușește să contracteze și să consume banii din SAFE până în 2030, va pierde finanțarea.

Ministerul Apărării intenționează să construiască navele OPV la șantierul din Mangalia, care se află în dificultăți financiare și cu personal redus. Șantierul din Galați, care construiește activ nave militare și ar putea produce în timp util, nu a fost selectat. Aceasta crește riscul de întârzieri și costuri suplimentare. Pentru transportoarele Piranha-5, contractul a fost dat companiei elvețiene Mowag, nu unei companii locale. Aceasta este o oportunitate pierdută pentru industria românească.

Surprinzător, lista SAFE nu include contracte cu producători americani. România are alte contracte cu SUA (Patriot, Abrams, F-35), finanțate din bugetul statului, dar acestea se confruntă cu întârzieri de livrare. Această fragmentare a achizițiilor militare nu este eficientă din punct de vedere strategic. Programul SAFE este o oportunitate reală pentru reînarmare, dar modul în care România o implementează ridică mai multe întrebări decât răspunsuri. Prețurile par umflate, transparența este insuficientă, iar dependența industrială de Germania și Franța este totală.