Profesor universitar din Brașov, fost polițist, cerea studenților între 500 și 2.500 lei pentru a promova examenele. Printre mituitori, polițiști și jandarmi

Profesorul de la o universitate privată din Braşov suspectat că a primit mită în schimbul promovării examenelor de către studenţi a fost reţinut de către procurori, pentru 24 de ore. El urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Aceeaşi măsură preventivă a fost dispusă şi faţă de un al doilea inculpat suspectat că era intermediar între profesor şi studenţii care plăteau pentru a promova examenele.

Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, sumele primite variau între 500 şi 2.500 de lei, sumele mai mici fiind cerute şi date pentru examenele anuale, în timp ce sume mai mari plăteau cei care doreau să promoveze, fără a învăţa, examenul de licenţă. Printre cei suspectaţi că au plătit pentru a promova examenele sunt şi agenți de poliție şi un jandarm.

Procurorii au dovezi cu privire la 15 studenți – 8 agenți de poliție și un subofițer jandarm – care ar fi avut nevoie de studii superioare de drept pentru a fi încadrați ca ofițeri.

Profesorul universitar, acuzat că ar fi luat mită, este și el fost polițist, șef al Serviciului Criminalistic Brașov din 1983 până în 1991. De 20 de ani este lector la Spiru Haret, avocat și mediator.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *