Război subteran în Justiție: Cum își sapă „oamenii sistemului” concurența și cum presa a devenit arma lui Florența pentru persoanele incomode

În plină competiție pentru șefia Parchetului Militar București, lupta dintre candidați nu se duce doar pe criterii profesionale, ci și prin atacuri mediatice orchestrate. Bogdan Pîrlog, actualul prim procuror al Parchetului Militar București, candidează pentru această funcție în concurență directă cu Andrei Bodean, fostul șef al DNA Constanța. Doar cei doi s-au înscris la acest concurs, iar rezultatul evaluării a fost extrem de strâns: Pîrlog a obținut cu doar 50 de sutimi mai mult decât Bodean. Procurorul Bodean a contestat rezultatul concursului.
Imediat după anunțarea rezultatelor, publicația G4Media a publicat un material care readuce în atenția publicului sancțiunea disciplinară recentă primită de Bogdan Pîrlog. Ce nu menționează însă materialul este faptul că Pîrlog a putut candida perfect legal, întrucât sancțiunea cu avertisment i-a fost aplicată după depunerea dosarului de candidatură, respectându-se astfel toate prevederile legislative în materie. Practic, așa-zisele „dezvăluiri” nu fac decât să reia aspecte deja cunoscute, fără a aduce elemente noi, ci doar pentru a alimenta un atac concertat împotriva unui candidat incomod. Este de notorietate faptul că Bogdan Pîrlog este unul dintre cei mai vocali contestatari ai sistemului, conducând Asociația „Inițiativa pentru Justiție” și fiind recunoscut pentru deschiderea dosarului privind violențele jandarmilor la protestul din 10 august 2018. În palmaresul său se numără 19 dosare disciplinare, record european, dintre care majoritatea au fost respinse definitiv de forurile competente.
În contextul concursului pentru șefia Parchetului Militar București, atacurile venite prin intermediul presei nu sunt întâmplătoare. Relația de colaborare dintre procurorul general Alex Florența și Andrei Bodean – primul este nașul de cununie al celui de-al doilea – este bine-cunoscută în sistem, iar folosirea publicațiilor apropiate pentru a discredita adversarii a devenit o practică recurentă. De altfel, Pîrlog a fost singurul conducător de parchet verificat de actualul procuror general în acest an, ceea ce ridică semne de întrebare privind imparțialitatea și corectitudinea procedurilor.Cititorii trebuie să înțeleagă că, dincolo de fumigenele aruncate în spațiul public, procedura de candidatură a fost respectată, iar atacurile mediatice nu reprezintă decât încă un episod din războiul subteran pe care „oamenii sistemului” îl poartă pentru a-și menține influența și a elimina vocile incomode. În loc să informeze obiectiv, presa devine uneori instrument de presiune la ordinul celor care controlează pârghiile puterii.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
