Razie a Rutierei în toată țara: Peste 700 de șoferi au rămas fără permis de conducere, în ultimele 24 de ore
Poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat în sistem integrat în noaptea de sâmbătă spre duminică, alături de poliţişti din cadrul IPJ Ilfov, în mai multe zone din Capitală în scopul prevenirii accidentelor de circulaţie produse pe fondul conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive ori ca urmare a încălcării regimului legal de viteză.
Potrivit unui comunicat transmis duminică, în urma controalelor efectuate, poliţiştii Brigăzii Rutiere au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale (16 pentru depăşirea regimului legal de viteză) în valoare de aproximativ 19.100 de lei, au constatat o infracţiune la regimul rutier şi au reţinut şase permise de conducere: unul pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului; patru pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului; unul pentru nerespectarea semnalelor şi indicaţiilor poliţistului rutier.
Un tânăr de 25 de ani a condus un autovehicul pe o stradă din sectorul 4 al Capitalei şi a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat exclusiv cu pagube materiale. În urma testării preliminare cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest context, persoana în cauză a fost condusă la sediul INML pentru prelevarea mostrelor biologice, urmând a fi dispuse măsuri în funcţie de rezultatele buletinului de analiză toxicologică, arată sursa citată.
Razie în toată țara
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat duminică că în urma verificărilor efectuate în ultimele 24 de ore, peste 700 de șoferi au rămas fără permise de conducere, după ce au reprezentat un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
Reprezentanții MAI au transmis că șoferii prinși pe picior greșit au fost sancționați, conform legii, pentru conducerea autovehiculului sub influența alcoolului (68), conducerea sub influența substanțelor interzise (25), fără permis de conducere (14) sau conducerea unor autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic (481 de cazuri). De asemenea, în ultimele 24 de ore, structurile operative ale MAI au prins în flagrant peste 200 de autori de infracțiuni.
Potrivit MAI, în urma controalelor efectuate la punctele de trecere a frontierei de stat, s-au constatat 34 de infracțiuni și s-au aplicat 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 60.209 lei. În plus, autoritățile spun că în cadrul misiunilor aero-navale ale structurilor MAI, au fost salvate 14 persoane. Totodată, în ultimele 24 de ore, principalele misiuni desfășurate de angajații MAI, au vizat prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel, creșterea gradului de siguranță rutieră, acordarea asistenței medicale de urgență și supravegherea și controlul frontierei de stat.