Riposta CSM este dură: Avizează NEGATIV modificarea pensiilor magistraților: „Comisia Europeană NU a solicitat creșterea vârstei de pensionare!” – DOCUMENT

CSM a respins proiectul prin care pensiile de serviciu ale magistraților urmau să se modifice. Magistrații spun însă că scuza guvernului privind îndeplinirea condițiilor prin PNRR nu stă în picioare. Mai exact, modificările aduse pensiilor de serviciu ale magistraților prin legea 282/2024 au fost suficiente. Magistrații spun că unica cerință a Comisiei Europene se leagă de condițiile de impozitare a pensiilor, nu de creșterea vârstei de pensionari:

„Se propune ca, începând cu data de 1 ianuarie 2026 judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică se pot pensiona şi pot beneficia de pensia de serviciu dacă îndeplinesc condiţia de vechime de minimum 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, precum şi condiţia de vârstă de cel puţin 48 de ani”, se arată în expunerea de motive a legii.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *