România ar putea repara HIMARS-urile ucrainenilor. „Avem această capacitate!”

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la emisiunea LIVE, de la Digi24, că România ar putea repara și HIMARS-urile ucrainene, dacă va fi nevoie, adăugând că „din punct de vedere tehnic putem face acest lucru.”

Pe platforma de la Aerostar, de la Bacău, centrele de mentenanță pentru F-16, și joi va fi inaugurat cel pentru HIMARS, funcționează. E o companie fanion a industriei din acest domeniu”, a declarat ministrul Economiei.

El a explicat că este un centru care deservește, în primul rând, nevoile Armatei Române. „Este un centru care deservește, în primul rând, nevoile Armatei Romane, și pentru F-16 și pentru HIMARS, pentru că legislația din România spune că MApN este cel care spune că e nevoie de un centru de mentenanță, iar noi, Ministerul Economiei, facem toate diligențele să desemnăm cea mai bună companie care poate face acest lucru, iar Aerostar poate face asta”, a adăugat Oprea.

Totodată, Radu Oprea a afirmat că, dacă este nevoie, România poate repara și HIMARS-urile ucrainene. „România poate să repare, poate să ofere astfel de sprijin inclusiv pentru repararea HIMARS ale ucrainenilor. Din punct de vedere tehnic putem face acest lucru, avem această capacitate”, a conchis ministrul Economiei la Digi24.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *