Salina Praid continuă să se deterioreze. Nicușor Dan: „Tragedia ne reaminteşte dureros cât de vulnerabili suntem”
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmă, sâmbătă, că degradarea mediului, schimbările climatice, urbanizarea accelerată, riscurile naturale sau tensiunile geopolitice sunt provocări care nu pot fi înţelese şi abordate în mod eficient fără o cunoaştere solidă a spaţiului geografic şi a dinamicii sale. El apreciază că tragedia de la Salina Praid ne reaminteşte dureros cât de vulnerabile sunt comunităţile în faţa fenomenelor naturale extreme. Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis sâmbătă, un mesaj cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Societăţii de Geografie din România.
Mesajul este prezentat de către Cătălina Galer, Consilier de stat – Departamentul Administraţie, Politici Publice şi Societate Civilă, în cadrul sesiunii omagiale a Congresului Aniversar al Societăţii de Geografie din România, organizat la Palatul Parlamentului.
„Fondată în 1875, sub patronajul regelui Carol I, Societatea a reprezentat mereu un reper de excelenţă academică, promovând o perspectivă ştiinţifică asupra teritoriului românesc şi lumii în care trăim. Le mulţumesc tuturor celor care, cu profesionalism, pasiune şi rigoare, au dus mai departe misiunea de a dezvolta geografia ca ştiinţă, de a o preda şi de a le insufla noilor generaţii respectul pentru natură, spaţiu şi comunitate”, a transmis preşedintele.
Potrivit acestuia, ”degradarea mediului, schimbările climatice, urbanizarea accelerată, riscurile naturale sau tensiunile geopolitice sunt provocări care nu pot fi înţelese şi abordate în mod eficient fără o cunoaştere solidă a spaţiului geografic şi a dinamicii sale”.
„Tragedia de la Salina Praid ne reaminteşte dureros cât de vulnerabile sunt comunităţile în faţa fenomenelor naturale extreme, care nu afectează doar infrastructura sau economia locală, ci, mai ales, oamenii al căror trai este pus în pericol, uneori de pe o zi pe alta”, a mai transmis Nicuşor Dan. Preşedintele afirmă că „avem o responsabilitate clară: să protejăm patrimoniul natural şi viaţa celor care trăiesc în aceste zone”.
„Este nevoie de acţiuni concrete, rapide şi eficiente din partea autorităţilor, în colaborare cu experţi. La fel de important este să cultivăm această responsabilitate în rândul tinerelor generaţii, prin educaţie şi prin puterea exemplului personal. În acest context, rolul Societăţii de Geografie din România devine cu atât mai valoros. Prin expertiza şi angajamentul membrilor săi, Societatea poate contribui decisiv la elaborarea de politici publice sustenabile şi la formarea unor cetăţeni conştienţi de interdependenţa dintre oameni şi mediu”, a mai transmis şeful statului.
Acesta afirmă că, Geografia, ca disciplină şcolară, ”îi învaţă pe elevi despre identitate, apartenenţă şi responsabilitate faţă de mediu, le oferă repere esenţiale pentru a înţelege lumea”.
„În acest context, profesorii care predau această materie devin formatori de conştiinţă civică, ghidând noile generaţii spre o viziune informată, echilibrată şi solidară. În încheiere, transmit felicitări conducerii, membrilor şi partenerilor Societăţii de Geografie din România pentru implicarea consecventă în susţinerea dezvoltării durabile a ţării şi vă încurajez să participaţi şi în viitor la dialogul despre politici educaţionale, amenajarea teritoriului, digitalizare sau rezilienţă comunitară”, se mai arată în mesaj.
S-au format cratere de până la 80 de metri adâncime
Salina Praid continuă să se deterioreze pe zi ce trece, iar pagubele sunt uriașe. Cratele care s-au format în urma inundațiilor au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri adâncime. Experții români, alături de cei străini au reevaluat zona și sunt așteptate primele concluzii.
Traficul pe strada salinei a fost restricționat pentru a nu se crea o aglomerație mult prea mare în apropierea minei, în contextul în care în mod normal, zona ar fi fost plină de turiști de Rusalii. Vibrațiile care se produc în subteran sunt măsurate în permanență de către specialiști.
Conducerea Salrom a avertizat că într-un ritm lent, craterele deja apărute continuă să-și mărească diametrul. În paralel, au fost descoperite și altele noi.
Autoritățile au transmis că a crescut salinitatea pârâului Corund, însă debitul acestuia a scăzut considerabil. Cu toate acestea, prefectul județului Harghita a declarat că rămân în vigoare măsurile de evacuare și siguranță, care au fost impuse. Riscul rămâne major, mai ales în zona minei vechi susțin experții.
Așadar, localnicii rămân în continuare evacuați pentru cel puțin 20 de zile. În zonă se menţine şi linia de apărare construită pe aliniamentul pârâului Corund.
Rafturile din Ungaria s-au golit cu viteza luminii
Sarea de la Praid, bogată în minerale, este îndrăgită de mulți şi în Ungaria, însă în urma dezastrului, consumatorii au făcut stocuri din acest produs popular în ultimele zile, astfel că sarea de la Praid poate fi găsită doar în cazuri rare în magazinele din Ungaria, informează Rador Radio România. Inundațiile puternice la Salina Praid din cauza creşterii debitului pârâului Corund și ploile abundente din luna mai au provocat un dezastru grav la mina de sare. Apa a ajuns atât la nivelul vizitatorilor, cât și al operatorilor, așa că mina a fost complet închisă. Dezastrul de la Praid are mai multe aspecte.
Portalul de știri al judeţului Békés a evidențiat faptul că sarea de la Praid este comercializată şi în Ungaria, este bogată în minerale, motiv pentru care multora le place, însă în magazinele din Bichișciaba abia se mai găseşte. Reprezentanţii portalului Beol.hu au căutat sarea de la Praid în trei magazine, dar toate au spus același lucru: au rămas fără stoc în ultimele zile.
Pe parcursul dezvoltării lor, instituțiile, școlile și grădinițele au creat camere din sare unde au fost asamblate ziduri de sare, în multe locuri folosind blocuri de sare din Salina Praid. Dezastrul de la mina de sare din Transilvania afectează multe domenii ale vieții. De exemplu, multe instituții au înființat camere cu sare în scopuri de îmbunătățire a sănătății, unde se folosește sarea de la Praid, a subliniat Beol.hu.
Terapia cu sare ajută la prevenirea dezvoltării bolilor tractului respirator superior și are, de asemenea, un efect benefic asupra sistemului imunitar. Datorită efectului său detoxifiant, terapia cu sare poate distruge și viruși, bacterii și ciuperci.