Scandal monstru pe o stradă din Urziceni între 25 de persoane. Doi oameni au murit

Este vorba despre două grupări rivale, clanul Catană din Prahova și clanul Ministru din Ialomița. Cele două victime decedate fac parte din gruparea din Urziceni. Două persoane au murit sâmbătă după-amiaza în urma unui scandal în care au fost implicate peste 25 de persoane pe o stradă din municipiul Urziceni, informează Mediafax.

Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii din Urziceni au fost sesizați, sâmbătă după-amiaza, prin apel la 112 cu privire la faptul că a izbucnit un scandal între mai multe persoane în municipiului Urziceni.

La fața locului au fost trimise mai multe echipe de ordine publică, rutieră și investigații criminale.

Conflictul a fost aplanat.

Conform polițiștilor, au fost implicate peste 25 de persoane, dintre care cinci au ajuns la unități medicale din municipiile Urziceni și București pentru îngrijiri medicale.

Două dintre persoanele ajunse la la spital au decedat.

Polițiștii continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și stabilirii situației de fapt.

Anchetatorii au aflat motivul răfuielii clanurilor. Filtre în 3 judeţe

Cercetări ample și audieri pe bandă rulantă după conflictul din Ialomița. Anchetatorii au aflat motivul conflictului armat din Urziceni, soldat cu doi morţi şi mai mulţi răniţi. Poliţiştii din Capitală, dar şi din alte două judeţe sunt în alertă maximă, iar la filtrele care se fac participă şi jandarmi.

Conform unor surse din anchetă, sunt căutate şi alte persoane implicate în scandalul sângeros izbucnit între două clanuri. Cinci dintre victime sunt internate la Spitalul Floreasca din Bucureşti şi, potrivit celor mai noi informaţii, medicii au reuşit să îi stabilizeze, scrie antena3.ro.

Conflictul ar fi izbucnit între două familii cunoscute din Urziceni: familia Ministru din Urziceni şi Catană. Din primele informaţii, motivul atacului sângeros a fost legat de una dintre fetele din familie. Tânăra ar fi trebuit să se căsătorească cu un băiat din cealaltă tabără. Însă, între timp, părinții ei s-ar fi răzgândit, iar aseară, lucrurile au degenerat în plină stradă. Atacatorii şi-au împărţit pumni şi picioare, apoi au scos arsenalul greu: bâte, săbii şi puşti de vânătoare. Peste 25 de persoane au fost implicate în acest scandal monstruos.

În urma scandalului violent, mai multe persoane persoane au ajuns în stare gravă la Spitalul din Urziceni, iar cinci dintre răniţi au fost aduşi la Spitalul Floreasca. O parte dintre cei implicaţi în conflict au fost arestaţi şi se află în faţa autorităţilor. Poliţia se află acum pe urma bărbaţilor care au folosit armele de vânătoare.

„Unele dintre persoanele implicate au fost deja identificate şi sunt derulate activităţi pentru găsirea acestora şi pentru conducerea la sediul poliţiei, acolo unde urmeaza a fi audiate, şi a fi dispuse măsurile legale. De asemenea, celelalte activităţi sunt în curs. Avem filtre în mai multe judete, sunt căutate toate persoanele implicate în acest eveniment şi avem şi informat procurorul de caz, pentru că toate se vor derula în cadrul unui dosar penal”, a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, pentru Antena 3 CNN.

La scurt timp după ce s-a dat alarma la 112, în mâinile poliţiştilor au ajuns mai multe filmări cu bătaia violentă izbucnită între cele două clanuri. În urma conflictului armat, au fost implementate mai multe filtre în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, dar şi în Capitală.

„Am auzit aşa… am zis că se dau cu artificii. S-au împuşcat două persoane”, a povestit o martoră.

Potrivit celor mai noi informaţii privind starea de sănătate a victimelor aduse la spitalul Floreasca din Capitală, toate au fost stabilizate de medici.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu