Scene de groază în Constanța: Un student i-a dat foc profesorului, nemulțumit fiind de nota primită la examen!

Scenele de groază s-au petrecut în incinta unei universități din Constanța. Studentul și-a incediat profesorul de matematică, în vârstă de 70 de ani, din cauza notei pe care acesta i-a dat-o la un examen.

La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 12.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unei universități din municipiul Constanța, ar fi avut loc un incident între un cadru didactic și un student. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Din primele cercetări efectuate rezultă că un student, nemulțumit de nota obținută la examen, i-ar fi provocat răni prin incendiere cadrului didactic ce i-ar fi acordat nota respectivă. Acesta ar fi suferit vătămări corporale la nivelul piciorului”, anunță IPJ Constanța.

Surse judiciare spun că studentul i-a dat foc profesorului, după care a ieșit din clasă și a ținut ușa pe dinafară. În urma incendierii, mobilier din clasa respectivă a fost ars.

Momentul a fost surprins de o profesoară care a auzit gălăgie și s-a dus să vadă ce se întâmplă. La vederea ei, studentul a fugit, dar la scurt timp a fost prins de polițiști.

Autoritățile precizează că cercetările în acest caz sunt în curs de desfășurare, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun. Incendiatorul va fi adus la sediul IPJ Constanța, unde va fi audiat. El ar putea fi acuzat de tentativă de omor.

„Universitatea Ovidius din Constanța confirmă incidentul petrecut, astăzi, între un student şi un cadru didactic de la Facultatea de Matematică şi Informatică. În acest sens, ne dăm tot concursul organelor abilitate în desfășurarea anchetei și vom lua toate măsurile legale și regulamentare care se impun în această situație”, au transmis și reprezentanții Universității.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *