Șeful Statului Major al Apărării, gen. Petrescu, prezent la Comitetul Militar al Uniunii Europene
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a participat la reuniunea Comitetului Militar al Uniunii Europene (EUMC), în formatul șefilor Apărării, care a avut loc, în zilele de 17 și 18 octombrie, în Sevilia, Spania.
Agenda actualei sesiuni a EUMC a vizat perspectivele misiunilor și operațiilor UE, cu accent pe cele din regiunea Sahel, Africa, stadiul implementării Busolei Strategice și modalitățile de sprijin pe termen scurt și mediu pentru Ucraina.
Urmărind axele Busolei Strategice, UE dezvoltă o Capacitate de Dislocare Rapidă (EU RDC), o structură proprie de forțe a cărei Capacitate Operațională Completă va fi realizată în 2025. Șeful Apărării a precizat că această structură de forțe nu o va duplica pe cea a Alianței, dezvoltarea capabilităților defensive ale UE fiind făcută în acord cu NATO.
„Armata României contribuie la mecanismul de răspuns rapid al UE prin participarea la Grupul de luptă HELBROC, precum și la misiuni și operații sub mandat UE. Suntem determinați să sprijinim, în continuare, procesul de operaționalizare și a EU RDC”, a afirmat generalul Daniel Petrescu.
În marja reuniunii, șefii Apărării au asistat, în 19 octombrie, în Cádiz, Spania, la una dintre secvențele exercițiului MILEX23 de verificare a EU RDC, primul astfel de eveniment major de instruire al Uniunii Europene. MILEX23 are loc în perioada 16-22 octombrie și reunește 3.000 de militari din 19 state membre. La pregătirea întrunită participă componente terestre, aeriene, navale, de operații speciale și capabilități cyber și spațiale. Armata României este prezentă cu personal de stat major, un detașament care operează două elicoptere IAR-330 și o echipă EOD. Exercițiul din Spania a contribuie la creșterea interoperabilității în format UE și promovează cooperarea militară între structurile statelor membre.
EUMC, forumul în domeniul Politicii Comune de Apărare și Securitate al UE, este constituit din șefii Apărării din statele membre care, după armonizarea pozițiilor naționale, propun cursuri de acțiune pentru securitatea europeană. În contextul exercitării președinției spaniole a Uniunii Europene, reuniunea a avut loc la Cartierul General al Forțelor Terestre Spaniole, fiind primul eveniment de acest fel care se desfășoară în afara capitalei UE, Bruxelles.