Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, audiat la DNA

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a ajuns în urmă cu puțin timp la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), secția militară, pentru a fi audiat. Generalul Gheorghiță Vlad nu a făcut nicio declarație la intrarea în sediul DNA și a evitat dialogul cu jurnaliștii prezenți la fața locului.

Șeful Armatei Române a fost însoțit de gărzi de corp, însă până la această oră nu există informații oficiale privind motivul prezenței sale la DNA și nici calitatea în care a fost chemat de procurorii anticorupție. Ar fi vorba despre un dosar, declanșat încă de anul trecut, în care sunt anchetate presupuse nereguli in organizarea de concursuri de angajare în cadrul Armatei. Șeful Armatei Române ar fi suspect de fapte de abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Sunt vizați mai mulți capi ai Armatei și nu este exclus că Vlad să fie pus sub învinuire, după ce va da declarații procurorilor DNA.

Prezența generalului Gheorghiță Vlad la DNA vine într-un moment în care conducerea Armatei Române s-a aflat în centrul mai multor controverse publice legate de capacitatea de reacție a instituției în fața noilor amenințări de securitate.Numit la conducerea Statului Major al Apărării la finalul anului 2023, cu susținerea administrației prezidențiale de atunci și a fostului premier Nicolae Ciucă, generalul Vlad a fost criticat în repetate rânduri pentru modul în care Armata Română a gestionat problema dronelor care au ajuns pe teritoriul României în contextul războiului din Ucraina.

Generalul Vlad a fost vizat și de critici după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora, în septembrie 2024, și-ar fi aniversat ziua de naștere în sediul Ministerului Apărării, în timp ce autoritățile desfășurau operațiuni legate de incidente cu drone la granița României. Informațiile au fost prezentate în presa de investigație și au generat reacții în mediul public.

Procurorii anticorupție nu au comunicat motivul audierii, iar generalul nu a făcut declarații la intrarea în sediul instituției. Din acest motiv, nu este cunoscut dacă acesta a fost chemat în calitate de martor, pentru furnizarea unor informații într-un dosar aflat în lucru, sau într-o altă calitate procesuală.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu