Și MAI a început să numere mercenarii plecați în Congo. Despescu: „Rezultatele sunt în dinamică”

Mercenarii conduși de Horațiu Potra au fost cu mare dificultate recuperați de către România din Republica Democrată Congo, acolo unde se aflau sub contract cu Guvernul. Pe lângă militari în termen, care își luau concediu pentru a merge la misiuni plătite în străinătate, acum s-a aflat că jandarmi angajați ai statului român își luau concedii pentru a merge ca mercenari în RD Congo. Surse din cadrul Guvernului susțin că se face o anchetă în cadrul Ministerului de Interne pentru că se pare că mai mulți jandarmi și-au luat ”concediu de creștere copil”, iar apoi au plecat în misiuni în RD Congo. Ancheta îi vizează inclusiv pe șefii din Jandarmerie pentru că există suspiciuni că s-au dat șpăgi pentru a fi acoperiți.

Secretarul de stat din Ministerul de Interne, Bogdan Despescu, a declarat joi că, în urma verificărilor efectuate până în prezent, s-a constatat că opt jandarmi și trei polițiști au semnat contracte cu companii de securitate care au operat în Republica Democratică Congo, potrivit Agerpres.

„La nivelul structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne s-a dispus o asemenea verificare. (…). Nu avem un rezultat final la acest moment, rezultatele sunt în dinamică, rezultatele respective pentru noi sunt foarte importante pentru că, în funcţie de constatări, se dispun anumite măsuri legale, şi vorbim aici de anumite situaţii care vin în zona de răspundere penală şi de aceea în asemenea situaţi noi vom face sesizări. Am şi făcut asemenea sesizări către organele de parchet. Dacă ieri era un anumit număr de sesizări, astăzi vă pot confirma că de la nivelul structurilor MAI au fost realizate trei sesizări cu privire la trei cadre care, în afara serviciului, în timpul lor liber, concediu, au desfăşurat asemenea activităţi. Sunt în documentare alte opt cadre. Cele 11 cadre provin din Jandarmeria Română şi Poliţia Română. La finalul acestei activităţi de verificare, în funcţie de constatări, cu siguranţă vor fi dispuse, dacă se impun, şi alte sesizări, dacă nu, şi alte măsuri interne. Sunt opt jandarmi şi trei poliţişti”, a afirmat Bogdan Despescu.

Pe lângă această situație, Ministerul Apărării Naționale a anunțat miercuri că 466 de foști militari, după trecerea în rezervă, au semnat contracte cu companii de securitate care au operat în Republica Democratică Congo. În plus, șapte militari activi aflați în concediu pentru creșterea copilului au desfășurat activități nejustificate în această regiune.

Șapte militari ai MApN – doi subofițeri și cinci soldați –, aflați în concediul de creștere a copilului, obținut în baza OUG 111 din 2010, au desfășurat, în mod nejustificat, activități de mercenariat în Congo, în perioade diferite, între 2023 și 2025. Aceștia erau angajați temporar în „companii de securitate”, arată o anchetă a Ministerului Apărării.

Pentru unul dintre acești șapte militari s-au finalizat deja cercetările, și a fost sesizat Parchetul Militar, anunță MApN, urmând ca și în celelalte șase cazuri să fie aplicate măsuri similare. În paralel, au fost inițiate demersuri de natură „disciplinară și administrativă”, acestea urmând să fie finalizate, după pronunțarea Parchetului Militar asupra încadrării penale a faptelor.

Din verificările efectuate, a rezultat că, în total, 466 de militari rezerviști care provin din Ministerul Apărării Naționale au semnat, după trecerea în rezervă, contracte, pe diferite perioade, cu companii de securitate care au activat în Congo. Acești militari au trecut în rezervă la limita de vârstă, prin demisie sau din motive medicale.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *