Sora fostului ministru de interne Carmen Dan a scăpat de cătușe! Reținută inițial, este cercetată în libertate în dosarul de escrocherii imobiliare
Sora fostului ministru de interne Carmen Dan a scăpat de cătușe în dosarul de escrocherii imobiliare, instrumentat de polițiștii din Capitală. Oamenii legii din București au făcut mai multe percheziții într-un caz în care o femeie a fost înșelată cu 8.000 de euro, după ce i s-a promis achiziționarea unei locuințe. Simona Cristina Stan, sora fostlui ministru, și o fostă avocată, Irina teodorescu, cunoscută anchetatorilor după ce ar fi țepuit-o pe afacerista Anastasia Soare, au fost reținute.
Ulterior, după audieri, potrivit informațiilor STIRIPESURSE.RO, sora lui Carmen Dan a fost eliberată și va fi cercetată în libertate, iar fosta avocată a primit control judiciar.
La data de 8 august 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 16 Poliție au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliră și două mandate de aducere, în Municipiul București și în Municipiul Brașov, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și complicitate la înșelăciune.
În fapt, la data de 25 aprilie 2024, polițiști din cadrul Secției 16 Poliție au fost sesizați de către o persoană, cu privire la faptul că, ar fi fost înșelată de către o femeie, cu privire la achiziționarea unei locuințe, achitând 8.000 de euro, suma ce reprezenta avansul pentru apartamentul respectiv. Astfel, în cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul subunității au efectuat 2 percheziții domicilare în Municipiul București și în Municipiul Brașov și au fost puse în aplicare 2 mandate de aducere, persoanele fiind depistate și conduse la sediu pentru audieri.
În baza probatoriului administrat, cele două femei fost reținute, urmând a fi prezentate magistraților cu propuneri legale.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 16 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de îmșăciune și complicitate la înșelăciune.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei, precum și de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.