Statul Major al Apărării analizează modernizarea unor poligoane

Statul Major al Apărării analizează posibilitatea de modernizare graduală, până în anul 2040, a unor poligoane aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale (MApN), în contextul regional de securitate generat de declanşarea războiului de agresiune de către Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, se arată într-o adresă remisă de MApN la solicitarea AGERPRES.

Extinderea şi modernizarea poligoanelor MApN în perioada următoare ar permite creşterea capacităţii de instruire, antrenare şi certificare a structurilor militare şi executarea tragerilor reale cu tehnica nouă intrată în dotare sau care urmează să fie achiziţionată prin programele de înzestrare, cu caracteristici superioare faţă de tehnica aflată în prezent în dotare.

„Până la acest moment au fost analizate mai multe opţiuni şi au fost identificate posibilităţi de extindere în cazul a trei poligoane – Cincu, Babadag şi Smârdan. Suprafeţele de teren arabil care vor face obiectul exproprierii în interes public vor putea fi exploatate cu titlu gratuit de cetăţenii de pe raza localităţilor respective pentru activităţi agricole sau de păşunat, în aceleaşi condiţii în care sunt utilizate şi în prezent terenurile agricole de pe raza poligoanelor de tragere ale MApN, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, se specifică în adresa MApN.

Potrivit sursei citate, în contextul regional de securitate generat de declanşarea războiului de agresiune de către Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, NATO a intensificat eforturile de întărire şi securizare a flancului estic al Alianţei, activând planurile graduale de răspuns pentru consolidarea posturii de apărare şi descurajare a oricărei agresiuni împotriva ţărilor aliate şi dislocând importante efective şi tehnică militară în ţările aliate din regiune.

„În prezent, în România sunt dislocaţi aproximativ 5.000 de militari aliaţi, din Franţa, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, Spania şi SUA, care completează şi întăresc eforturile naţionale de consolidare a capacităţii de apărare. Numărul actual şi perspectivele de creştere a efectivelor aliate dislocate în România, frecvenţa ridicată a activităţilor de pregătire şi instruire a forţelor Armatei României, planificate pentru anii următori în cadru naţional, bilateral şi multinaţional, alături de forţe ale statelor aliate şi partenere, precum şi intrarea în dotare a unor noi categorii de echipamente şi tehnică militară au determinat nevoia de a dezvolta substanţial infrastructura de antrenament şi pregătire administrată în prezent de Ministerul Apărării Naţionale.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *