SUA ne-au trecut la „statut privilegiat”: Ne împrumută cu dobânzi avantajoase la achizițiile de armament

Guvernul a pregătit unele modificări legislative pentru a putea accesa din partea SUA împrumuturi substanțiale și la dobânzi avantajoase, apropiate de costurile la care se împrumută Trezoreria SUA, destinate achiziției de armament și sprijinirii industriei de armament. De această facilitate a beneficiat până în prezent doar Polonia.

Proiectul de act normativ pregătit de către Ministerul Finanțelor și analizat de Profit.ro aduce unele modificări în ce privește datoria publică, astfel încât statul să poată accesa aceste finanțări și să le poată transmite, cu respectarea condițiilor ajutorului de stat, către companii de stat. Astfel de împrumuturi ar avea, cel mai probabil, dobânzi mai reduse decât cele la care se împrumută statul român în mod obișnuit.

De asemenea, proiectul prevede și modificări necesare de adus legislației programului Tezaur, de vânzare de titluri de stat către populație, în perspectiva lansării în perioada următoare, a vânzării de titluri de stat Tezaur către Diaspora, intenție despre care Profit.ro a scris. În această privință, modificările vizează o flexibilitate mai mare în plata de comisioane către Poștă (unul din canalele de distribuție pentru Tezaur), în perspectiva operațiunilor de vânzare către românii din diaspora.

Proiectul prevede

Finanțări pentru armament

introducerea posibilității finanțării unor contracte, acorduri de achiziții, proiecte de interes strategic național, inclusiv de apărare și securitate națională, prin utilizarea unor mecanisme de finanțare și/sau garantare oferite de către Guverne și/sau entități guvernamentale care reprezintă guvernele altor țări;

reglementarea modalității de derulare a finanțărilor menționate, inclusiv a modului de realizare a tragerilor, a rambursării capitalului, achitării dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente acesteia, a aranjamentelor specifice de derulare a fluxurilor financiare și a altor operațiuni solicitate de către Guvernele care acordă împrumuturile, prin documentele juridice aferente acestor finanțări încheiate bilateral între cele două Guverne și prin actele normative de aprobare a acestora;

reglementarea aprobării documentelor juridice prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Finanțelor, în calitate de unic administrator al datoriei publice guvernamentale împreună cu autoritățile administrației publice centrale implicate; autorizarea Ministerului Finanțelor și/sau a autorităților administrației publice centrale implicate, să semneze acordurile și/sau documentele juridice în funcție de prevederile specifice ale acestora;

reglementarea faptului că finanțările contractate de Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor pot fi subîmprumutate unor companii de stat și/sau că acestea pot beneficia de garanția statului pentru împrumuturi contractate în nume propriu, cu respectarea legislației privind ajutorul de stat, după caz; reglementarea faptului că acestea sunt exceptate de la plata comisionului la fondul de risc.

introducerea unei măsuri tranzitorii pentru reglementarea unor elementele legate de modul de evidențiere în buget a angajamentelor bugetare pentru contractele deja încheiate care ar putea fi eligibile la finanțare în cadrul acestui mecanism inclusiv în anul 2024.

În lipsa luării unor măsuri imediate pentru modificarea legislației privind datoria publică, potrivit elementelor menționate, Guvernul României nu se va putea încadra în termenul de 30 septembrie 2024 pentru semnarea acordului de împrumut între Guvernul României și Guvernul SUA, menționat mai sus și astfel nu va putea accesa finanțare în cadrul FMF, cu impact asupra costurilor de finanțare a contractelor de achiziție deja încheiate de Ministerul Apărării Naționale. Totodată, în condițiile unei creșteri a necesarului de finanțare a statului, nu se va putea asigura creșterea accesului populației la titlurile de stat dedicate distribuite prin CNPR, cu impact asupra atragerii de resurse financiare suplimentare de pe piața internă pentru acoperirea deficitului bugetar și refinantarea datoriei publice guvernamentale.

Pentru asigurarea nevoilor urgente de capabilități militare este necesară identificarea și diversificarea instrumentelor de finanțare a achiziției de tehnică și echipamente militare. În contextul derulării cu Guvernul SUA a unor programe de înzestrare cu impact semnificativ asupra dezvoltării capabilităților militare, coroborat cu situația actuală de securitate regională, reprezentații Guvernului SUA au informat partea română cu privire la posibilitatea accesării de fonduri, în condiții avantajoase, prin mecanismul FMF (Foreign Military Financing – Finanțare Militară Externă) pentru finantarea unor contracte de achiziții în scop militar încheiate cu departamente/ agenții coordonate de către Departamentul Apărării din SUA.

În cadrul mecanismului FMF sunt aprobate fonduri la dispoziție de până la 4 miliarde de dolari (sumă disponibilă în anul financiar al SUA) pentru împrumuturi directe, cu posibilitate de rambursare în 12 ani, după o perioadă de grație de un an de la data efectuării primei trageri, la o dobândă avantajoasă (apropiată de costul de finanțare al SUA, respectiv ratele de dobândă ale obligațiunilor emise de Trezoreria SUA la care se adaugă o marjă), precum și fonduri de până la 8 miliarde dolari, atrase prin contractarea de împrumuturi din piețele financiare, garantate de către Guvernul SUA. Disponibilitatea acestor sume se modifică pe măsură ce se încheie acorduri de împrumut cu partenerii. Polonia a fost singurul stat care a beneficiat anterior de acest program. Mecanismul de finanțare FMF oferit de către Guvernul SUA constituite astfel o modalitate eficientă și avantajoasă de diversificare a surselor de finanțare ale statului român, din perspectiva maturității și a costurilor asociate acestei finanțări față de alte surse de finanțare utilizate de Guvernul României, concomitent cu dezvoltarea unor capabilități militare strategice. Pe lângă contractele de achiziție de tehnică și echipamente militare ale Ministerului Apărării, au fost identificate și alte contracte derulate de către companii de stat, care se înscriu în Strategia națională de apărare a țării și care, conform discuțiilor purtate cu partenerii din SUA, ar putea fi eligibile la finanțare în cadrul acestui mecanism.

În acest context, urmare consultărilor interne dintre Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Finanțelor, a rezultat că în scopul fructificării oportunității de a putea utiliza facilitatea de împrumuturi directe din FMF este necesară adaptarea cadrului legal privind datoria publică, respectiv modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 și a normelor de aplicare ale acesteia, în sensul includerii posibilității utilizării unor mecanisme de finanțare specifice puse la dispoziția Guvernului României de alte guverne și/sau alte entități guvernamentale, ca instrumente de natura datoriei publice guvernamentale. Prin Memorandumul aprobat în iulie 2024, Guvernul României a aprobat inițierea demersurilor pentru utilizarea mecanismului de finanțare FMF oferit de către Guvernul SUA în scopul finanțării unor contracte privind asigurarea capabilităților militare pentru România. Pentru a putea utiliza facilitatea de împrumuturi directe oferită de Guvernul SUA în cadrul acestui mecanism în anul 2024, semnarea acordului de împrumut între Guvernul SUA și Guvernul României trebuie să se realizeze până la data de 30 septembrie 2024, ceea ce conduce la necesitatea urgentării aprobării modificării OUG 64/2007, astfel cum a fost prevăzut și in Memorandumul menționat mai sus.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *