Tânăr băut la volan, arestat la Brașov, după ce a amenințat polițiștii de care fugise

Un tânăr de 25 de ani, care se afla sub influența alcoolului la volan, a fost reținut pentru 24 de ore și a ajuns în arest după ce i-a amenințat pe polițiștii de care fugise în încercarea de a scăpa de controlul rutier, a informat IPJ Brașov.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Brașov, sâmbătă, în jurul orei 01:00, echipajul de poliție rutieră, care supraveghea traficul rutier în municipiul Brașov, a efectuat semnal pentru oprirea unui autovehicul care circula cu viteză peste limita legală, pe Bulevardul Gării, din municipiul Brașov.

Conducătorul auto a ignorat semnalele polițistului și și-a continuat deplasarea, în încercarea de a scăpa de controlul polițiștilor și de a nu răspunde de acțiunile sale, însă a fost identificat și blocat pe o altă stradă din localitate, în timp ce încerca să abandoneze autovehiculul.

După prinderea conducătorului auto, polițiștii au stabilit că cel care fugise de control era un bărbat, de 25 de ani, din comuna Prejmer, județul Brașov, care prezenta semne evidente, în comportament, că s-ar afla sub influența alcoolului, anunță Agerpres.

Astfel, date fiind cele constatate, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să fie testat pentru determinarea alcoolemiei, însă bărbatul a început să se manifeste violent și, mai mult decât atât, le-a adresat amenințări polițiștilor pentru a-i determina să nu aplice măsurile legale.

În cauză, dat fiind materialul probator constituit până la acest moment în dosarul penal constituit, procurorul de caz a dispus reținerea conducătorului auto și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă pentru o perioadă de 24 de ore.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *