Tânără aflată în arest la domiciliu, a cerut să fie dusă la închisoare pentru că n-o mai suportă pe mama ei

O tânără de 23 de ani din orașul italian Pozzuoli, aflată în arest la domiciliu, le-a cerut polițiștilor s-o bage în arestul preventiv pentru că nu mai suportă să stea sub același acoperiș cu mama ei: „Nu ne înțelegem, nu mă descurc deloc cu ea”.

Fata fusese prinsă cu un kilogram de hașiș pe insula Ischia. Pentru că nu avea antecedente penale, ea a fost plasată în arest la domiciliu. Situația s-a complicat când autoritățile și-au dat seama că la aceeași adresă era în arest și fratele ei, în vârstă de 20 de ani. Polițiștii au găsit în locuința respectivă un pistol semiautomat Beretta, care se presupune că ar fi al băiatului. Prin urmare, el a fost mutat la închisoare, iar autoritățile au extins cercetările în cazul lui, informează SKY TG24, citat de Digi24. Fata a rămas la respectiva adresă, neavând voie să iasă din casă până la proces. Însă săptămâna trecută tânăra, cu riscul de a fi acuzată de evadare, a ieșit din casă și s-a dus la secția de poliție, unde le-a spus agenților că vrea să fie dusă la închisoare pentru că nu o mai suportă pe mama sa.

Agenții au dus-o într-o cameră securizată din secție, unde va rămâne până când un judecător o va audia și va lua o decizie. Fata era conștientă că ar putea fi acuzată de evadare pentru că a ieșit din casă, dar a insistat că orice variantă e mai bună decât să mai rămână în același loc cu mama ei.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *