Tîlvăr (MApN), în vizită la Şantierele Navale din Turcia

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a vizitat în Republica Turcia, la invitaţia omologului său Yaşar Güler, împreună cu o delegaţie formată din reprezentanţi ai conducerii unor structuri centrale ale ministerului, o serie de facilităţi de producţie din industria de apărare, printre care Şantierele Navale din Istanbul şi Gölcük. În cadrul viztei, au fost purtate discuţii privind modalităţile prin care aceasta poate sprijini dezvoltarea de capabilităţi de apărare de către România.

„Prezent, în zilele de 25 şi 26 iunie, în Republica Turcia, la invitaţia omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegaţie formată din reprezentanţi ai conducerii unor structuri centrale ale ministerului, o serie de facilităţi de producţie din industria de apărare. Programul oficial a inclus Şantierele Navale din Istanbul şi Gölcük şi participarea la o prezentare susţinută de conducerea ASFAT, companie din industria de apărare deţinută de statul turc”, anunţă ministerul.

Potrivit MApN, „cu acest prilej, au fost purtate discuţii referitoare la portofoliul companiei, precum şi la modalităţile prin care aceasta poate sprijini dezvoltarea de capabilităţi de apărare de către România”.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *