Tîlvâr (MApN), întâlnire cu un senator american
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a primit luni, 9 octombrie, vizita senatoarei americane Tammy Duckworth, membră în Comisia pentru Forțe Armate a Senatului SUA.
Agenda întâlnirii a cuprins discuții legate de principalele amenințări de securitate în regiunea Mării Negre, de impactul războiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina asupra securității euro-atlantice și globale, precum și aspecte importante referitoare la cooperarea româno-americană în domeniul apărării.
Ministrul apărării naționale a punctat importanța relației strategice cu SUA, subliniind faptul că România susține prezența trupelor americane pe teritoriul său. În contextul agresiunii ruse, au fost subliniate cooperarea în contextul sprijinului pentru Ucraina și nevoia de a continua acest efort, pe termen lung. În context, a fost evidențiată necesitatea susținerii Republicii Moldova, stat expus constant la amenințările de tip hibrid.
În ceea ce privește cooperarea militară în plan bilateral, ministrul apărării a transmis că instruirea în comun este un element-cheie pentru interoperabilitatea forțelor noastre, fiind esențială asigurarea unei posturi credibile de descurajare și apărare la Marea Neagră. În acest sens, au fost prezentate eforturile României și transmise mulțumiri pentru sprijinul consistent al SUA în vederea operaționalizării Centrului regional de instruire a piloților de F-16 din România și pentru dislocarea aeronavelor F-16 americane în România în scopul suplimentării misiunilor NATO de poliție aeriană.
„Forțele armate române sunt un aliat strategic de primă linie și un pilon al stabilității în regiunea Mării Negre, iar parteneriatul strategic cu SUA rămâne vital pentru securitatea națională. Prin cooperare și interoperabilitate, putem răspunde actualelor amenințări și asigura capabilități eficiente pentru consolidarea securității euro-atlantice şi pentru a răspunde provocărilor globale”, a declarat ministrul apărării naționale.
În contextul evoluțiilor continue și provocărilor majore legate de schimbările climatice, cei doi oficiali au menționat preocupările existente la nivelul forțelor armate în vederea implementării noilor tehnologii pentru utilizarea de energie din surse regenerabile.
Senatoarea americană a apreciat valoarea și consistența Parteneriatului strategic SUA-România, inclusiv din perspectiva problematicilor gestionate în cadrul Alianței Nord-Atlantice, și a asigurat partea română de continuitatea sprijinului SUA pentru consolidarea apărării şi descurajării aliate pe flancul estic.