Tîlvăr (MApN), la discuții cu ambasadoarea SUA: „Dislocările de militari americani în România, dovadă a angajamentului faţă de regiunea Mării Negre”

Dislocările de militari americani în România sunt o „dovadă a solidarităţii şi angajamentului SUA faţă de regiunea Mării Negre”, a afirmat, luni, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, la întâlnirea cu ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec.
Potrivit MApN, întrevederea celor doi oficiali a oferit prilejul abordării unor subiecte importante pe dimensiunea de apărare, precum situaţia actuală de securitate din regiunile Mării Negre şi Orientului Mijlociu, aspecte privind planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu şi perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării.

Ministrul Apărării Naţionale a mulţumit oficialului american pentru dialogul constant şi coordonarea strânsă, aspecte esenţiale într-un mediu de securitate aflat într-o continuă schimbare, care întăresc şi mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două state.
În context, ministrul Tîlvăr a reiterat importanţa prezenţei trupelor SUA în România, complementară capabilităţilor de descurajare şi apărare ale NATO, apreciind profesionalismul forţelor americane.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
