Topor din epoca bronzului, găsit într-o curte. Bărbatul care l-a descoperit, la un pas de amendă

Un topor din Epoca Bronzului a fost găsit în curtea unui bărbat în vârstă de 50 de ani din județul Giurgiu. Acesta deținea de mai mulți ani obiectul pe care l-a descoperit întâmplător. Toporul este confecționat din granit, prin șlefuire și a fost găsit în stare bună. Potrivit autorităților acesta ar proveni din Epoca Bronzului și cel mai probabil era folosit ca armă sau ca unealtă de lucru.
Obiectul a fost ridicat de poliție și predat primăriei, însă bărbatul care l-a descoperit a fost la un pas de a se alege cu amendă. Mai exact, cetățenii au obligația ca atunci când descoperă obiecte arheologice să anunțe imediat autoritățile. În caz contrar riscă o amendă de până la 20.000 de lei.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
