Traficul rutier, blocat pe ambele sensuri pe teritoriul Bulgariei, în proximitatea Punctului de trecere a Frontierei Ruse
Poliţia de Frontieră a anunţat că, duminică, începând cu ora 11.25, în sensul giratoriu din proximitatea Punctului de trecere a Frontierei Ruse, se desfăşoară un protest al societăţii civile. Traficul este blocat pe ambele sensuri, pe teritoriul Bulgariei. De asemenea, conform site-ului Poliţie de Frontieră, traficonline, la punctul de trecere a frontierei Vama Veche timpul de aşteptare este 50 de minute, din cauza traficului intens şi a numărului mare de mijloace de transport prezente la controlul de frontieră.
La PTF Negru Vodă timpul de aşteptare este 40 de minute, din cauza traficului intens şi a numărului mare de mijloace de transport prezentate la controlul de frontiera pe sensul de ieşire în ţară. La PTF Nădlac II tot 40 de minute e timpul de aştepare, intrarea în ţară se face pe patru artere, iar ieşirea pe şase artere.
Ministerul Mediului și Apelor din Bulgaria a oferit acces publicului la raportul revizuit privind evaluarea impactului incineratorului din Giurgiu, scrie Primăria Ruse. Până la data de 24 noiembrie, locuitorii din Ruse își pot exprima opinia cu privire la construcția instalației pentru deșeuri medicale, iar Primăria Ruse își va exprima din nou avizul negativ.
Investitorul pentru construcția unui incinerator de deșeuri medicale în Giurgiu și-a actualizat și revizuit propriul Raport de Evaluare a Impactului asupra Mediului (REIM) în conformitate cu comentariile din partea bulgară. Acest lucru reiese din scrisoarea trimisă de ministrul mediului, Iulian Popov, către Primăria Ruse și Inspecția Regională pentru Mediu și Ape – Ruse pentru a-și exprima o opinie.
Participarea populației locale la procedura de Evaluare a Impactului asupra Mediului este importantă, iar administrația municipală solicită locuitorilor, care sunt direct interesați de implementarea unui astfel de proiect, să-și trimită opiniile la Ministerul Mediului și Apelor și la Primăria Ruse până la data stabilită – 24 noiembrie.
Municipalitatea va examina în detaliu raportul și va transmite Ministerului Mediului un aviz negativ fundamentat cu privire la construcția incineratorului. Autoritatea competentă pentru Procedura de evaluare a impactului asupra mediului în context transfrontalier, care și-a declarat participarea la procedură, este ministrul mediului și apelor. Depinde de el și de ministerul din România dacă proiectul va fi implementat și de controlul strict al procedurii desfășurate în cele două state. Primăria Ruse a întreprins acțiuni pentru o nouă sesizare la Ministerul Mediului și Apelor cu privire la propunerea de investiție. Reamintim că, în luna august, primarul din orașul Ruse, Pencio Milkov, i-a transmis ministrului bulgar Iulian Popov și Ministerului Mediului din România o listă de semnături „împotrivă”, cu participarea a aproape 1.700 de cetățeni și alte peste 40 de opinii cu privire la propunerea de investiții pentru construirea incineratorului în localitatea de frontieră românească. În luna septembrie, comisiile mixte dintre autoritățile municipale bulgare și române s-au întrunit și au ieșit cu o declarație comună adresată președinților Bulgariei și României și deputaților care reprezintă populația locală.
Iată și detaliile proiectului de construcție a incineratorului din Giurgiu: Prin scrisoarea Nr. DGEICPSC/100850/08.08.2023 a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din România s-a primit o notificare pentru proiect, un raport de evaluare a impactului asupra mediului, în limbile bulgară și engleză, precum și un raport privind gradul de evaluare a impactului proiectului asupra ariilor protejate din România (în bulgară și engleză). Principalii parametri ai incineratorului sunt următorii:
• Localizare: Terenul propus pentru implementarea proiectului este situat pe platforma 2 a fostei fabrici chimice din Giurgiu.
• Capacitate: 7,2 tone pe zi și respectiv 2.304 tone pe an din următoarele deșeuri: deșeuri periculoase din punct de vedere medical și nepericuloase din punct de vedere medical și alte produse animale.
• Emisii în atmosferă: particule, dioxid de sulf, dioxid de azot și dioxid de carbon.
• Parametrii tehnici ai dispozitivului de evacuare: 1 coș cu diametrul de 500 mm și înălțimea de 10 m la o cotă de +/-0,00.
• Efectuarea monitorizării aerului: monitorizarea permanentă pentru NOX, NH3, CO, SO2, HCl, HF, Hg, TCOV.
• Zona de impact transfrontalier: Distanța de răspândire a concentrațiilor de poluanți atmosferici (pentru cea mai mare viteză a vântului înregistrată – 16,9 m/s) este sub limita de 534 m.